Condiţii excelente pentru performanţă la Şag

Timisul Sag

Timişul Şag, una dintre cele mai vechi echipe care activează la nivelul celui de-al patrulea eşalon fotbalistic în judeţul Timiş, este revelaţia debutului de sezon.

Trupa lui Adrian Ianoşev a pierdut şefia clasamentului în etapa precedentă, după ce a remizat în deplasare cu Cocoşul Orţişoara, scor 1-1, fiind devansată în momentul de faţă doar de ACS Carani. Noul lider s-a impus pe terenul grupării Rapid Săcălaz cu 3-1 şi a strâns 17 puncte, cu doar unul mai mult decât Timişul Şag.

„Am încropit în vară o echipă cu jucători care au venit cu sufletul alături de noi. Nu am căutat fotbalişti consacraţi, ci băieţi care să se ataşeze de club şi de proiectul pe care l-am implementat la Şag. Rezultatele nu au întârziat să apară, pentru că munca şi seriozitatea aduc satisfacţii”, ne-a declarat managerul Adrian Ianoşev.

La Şag, fotbalul se află la un nivel ridicat. Timişul este organizat ca un club profesionist care activează la un nivel mult mai înalt.

„În momentul de faţă, Timişul Şag este ancorată în performanţă cu ajutorul consiliului local şi al domnului primar Flavius Roşu. Clubul este de sine stătător, jucătorii au contracte de activitate sportivă, antrenorii la fel, sunt create toate premisele pentru ca echipa noastră să devină o forţă. Este cel mai important pas pe care am reuşit să-l facem, iar rezultatele deja se văd. Mai avem o formaţie în liga a şasea, pentru jucătorii care nu reuşesc să se integreze în eşalonul al patrulea şi pentru copiii din comună. Avem trei generaţii promiţătoare, cu micuţi chiar şi din satele apropiate. Timişul a devenit o atracţie pentru cei din apropiere de Şag”, ne-a mai spus Adrian Ianoşev.

Timişul nu şi-a propus să promoveze la startul actualei ediţii de campionat, însă rezultatele bune de până acum – cinci victorii, un rezultat de egalitate şi o singură înfrângere – fac posibilă atacarea primului loc pentru disputarea barajului de accedere pe cea de-a treia scenă fotbalistică a ţării.

Sâmbătă, cu începere de la ora 11, în etapa a opta a ligii a patra, Timişul va susţine un examen dificil. Adversară îi va fi, pe cocheta arenă din Şag, echipa Phoenix Buziaş.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu cu formaţia din Buziaş. Are în componenţă jucători cu experienţă, este o nucă tare”, a completat managerul Adrian Ianoşev.

Din organigrama clubului Timişul Şag mai fac parte Daniel Precup (director executiv), Darius Ianoşev (delegat), Florin Damian şi Lucian Robotă (antrenori la centrul de copii şi juniori).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *