Concerte de Revelion în vestul țării

Concerte de Revelion în vestul țării

Concerte de Revelion în vestul țării

The Motans, Cargo, Ruby, dar și trupe străine (Trouble Hert din Serbia sau Abbasolut din Ungaria) vor concerta în localități din vestul țării, în 31 decembrie.

Cap de afiș la evenimentele din Piața Victoriei din Timișoara va fi trupa The Motans. DJ Zolee Vee va deschide seara, fiind urmat de trupele timișorene TRUPA VERSUS, Blazzaj, The TM Groove, Dincolo De Ziduri, Monokrom și Pragu’ de Sus, care vor încălzi atmosfera începând cu ora 18.

Petrecerea de Revelion continuă până după ora 00,00, cu un spectacol extraordinar susținut de The Motans.

Revelionul din Piața Victoriei este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Primăria Municipiului Lugoj și Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” vă invită să petreceți noaptea dintre ani în Piața Iosif Constantin Drăgan.

”Trecem pragul lui 2024 împreună cu Euphoria cover band și numărăm secundele dinaintea orei 24 împreună cu nimeni alta decât Ruby! Ne bucurăm împreună cu ea de focul de artificii și de single-urile frumoasei artiste si continuăm petrecerea până în zori!”, transmit organizatorii.

La Reșița, festivitățile vor începe de la ora 21.00, iar la miezul nopții va avea loc un spectacol de artificii. Pe scena din centrul civic vor urca trupele Explosiv (ora 21), Trouble Hert din Serbia (ora 22) și Abbasolut din Ungaria (ora 23).

CITEȘTE ȘI: Anul care vine va fi cum… ni-l vom face noi!

Trupa Cargo este cap de afiş al petrecerii pregătite de Primăria Arad pentru a marca trecerea în Noul An.

Startul petrecerii va fi dat la ora 20.45 când pe scena din fața Palatului Administrativ vor urca Dragoș Moldovan&Band, lugojenii de la Springtime Band 2.1 și arădenii de la Progresiv A.

Înainte de miezul nopții, trupa Cargo va face atmosferă cu un recital special. Ca în fiecare an, trecerea în anul 2024 va fi marcată cu un spectaculos show de artificii, după care, atmosfera va mai fi întreținută de Cargo, până în jurul orei 00.30.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *