La 100 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari compozitori de operă ai lumii, Filarmonica Banatul Timișoara celebrează geniul creator al lui Giacomo Puccini printr-un concert simfonic extraordinar.
„Vineri, 13 septembrie 2024, de la ora 19:00, în curtea Școlii Gimnaziale nr. 24 din Cartierul Dacia (Strada Brândușei nr.7, colț cu Strada Timiș), vă invităm să pășiți în lumea magică a creațiilor marelui compozitor italian.
Orchestra simfonică „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodorașcu, ne invită să ne lăsăm pătrunși de emoția, sensibilitatea și dramatismul compozițiilor lui Puccini.
CITEŞTE ŞI: Fluctuaţii mari de temperatură în Banat, în această săptămână
Armonia sonoră va fi completată de vocea strălucitoare a sopranei Luiza Fatyol și forța expresivă a tenorului Ioan Hotea.
Printre lucrările celebre pe care le vom audia se numără „Madama Butterfly”, „La Bohème”, „Tosca” și „Turandot”.
Intrarea este liberă!” a transmis Filarmonica Banatul.
Sursa foto: Filarmonica Banatul