Concert dedicat Centenarului Marii Uniri

dirijorul adrian grigore

Timişorenii care se vor afla în această seară în Sala „Capitol” vor avea ocazia de a asista la un eveniment muzical dedicat Centenarului Marii Uniri şi se vor bucura de un program ce conţine Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 op.12 de Pascal Bentoiu, Divertisment rustic de Sabin Drăgoi şi „Ciuleandra” – Fantezie pentru pian, percuţie şi orchestră de Andrei Tănăsescu. Vocile tinere ale corului mixt al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, condus de prof. dr. Maria Gyuris, se vor alătura, cu acest prilej, Orchestrei Filarmonicii de Stat „Banatul”.

CITEȘTE ȘI: Mister în jurul morții iubiților din Oravița. Ancheta scoate la iveală informații cutremurătoare

„<<Muzician şi gânditor de primă mărime în zona culturii europene, a fost în egală măsură un aristocrat al spiritului>>. Astfel scria Dumitru Avakian, acum doi ani, la decesul compozitorului Pascal Bentoiu.

A fost o personalitate autentică a muzicii şi culturii româneşti.

Nu s-a mulţumit cu serioasele studii aprofundate în domeniul armoniei, contrapunctului şi compoziţiei la clasa renumitului compozitor şi profesor Mihail Jora, ci a studiat trei ani la Institutul de Folclor armoniile şi ritmurile melosului popular românesc.

CITEȘTE ȘI: Cu trenul până la Viena, din 9 decembrie!

A compus opt simfonii, un poem, trei opere, muzică de scenă, muzică de cameră şi concerte instrumentale pentru pian, vioară şi violoncel. Cunoştințele sale i-au dat posibilitatea să compună în stiluri diverse, folosindu-se de influenţe folclorice, de serialism, dar atingând, de asemenea, zona neoromantică.

Deşi muzica sa a fost caracterizată ca fiind plină de culoare şi lirism, operele lui dezvăluie şi un puternic fler dramatic. Bentoiu a avut curajul, puterea şi ştiinţa de a completa schiţele simfonice lăsate de George Enescu pentru simfoniile a IV-a şi a V-a. În această seară, publicul va audia al doilea concert pentru pian al lui Pascal Bentoiu, în interpretarea pianistului Cristian Niculescu.

CITEȘTE ȘI: Un tânăr din județul Gorj s-a răsturnat cu BMW-ul la Timișoara

Divertismentul rustic este o suită simfonică pentru orchestră de cameră pentru care Sabin Drăgoi a primit, în 1928, Premiul <<George Enescu>>.

Viaţa şi cariera cunoscutului compozitor român a fost marcată de numeroasele locuri în care a trăit şi a creat. S-a născut la Selişte, în judeţul Arad, la 6 iunie 1894.

În 1914 a fost numit învăţător într-un sat de lângă Budapesta. În timpul războiului a fost luat prizonier în lagărul din Taşkent, unde a rămas vreme de doi ani.

În 1920 îl găsim la Cluj unde susţine examenul la Conservatorul de muzică şi artă dramatică. Ajunge mai apoi la Bucureşti, obţinând ulterior o bursă pentru studii la Praga. În 1922 câştigă Premiul II la concursul de creaţie <<George Enescu>> şi primeşte un post de suplinitor la Deva.

Se mută la Timişoara în 1924 şi activează ca profesor la Conservatorul municipal. Este ales membru în comitetul Uniunii compozitorilor. În 1950 este numit profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti.

În 1952 devine director al Institutului de Folclor şi membru al Academiei Române. Se stinge din viaţă în ultima zi a anului 1968, în urma unei intervenţii chirurgicale cu multiple complicaţii. Printre compoziţiile sale se remarcă <<Năpasta>>, <<Horia>>, <<Păcală>>, <<Kir Ianulea>> şi <<Constantin Brâncoveanu>>.

Pianistul Sorin Petrescu a fost impresionat de lucrarea <<Ciuleandra>>, scrisă de Andrei Tănăsescu pentru două piane şi a decis s-o orchestreze.

Această fantezie este o mică suită cu variaţiuni care porneşte de la cunoscuta melodie populară, iar cei ce o vor asculta vor putea recunoaşte clişee de muzică de film, citate care se apropie de structura melodiei de bază, lirisme sentimentale, neoromantisme şi chiar apropierea de Capriciul 24 pentru vioară de Paganini. La pian va fi Sorin Petrescu, iar la percuţie Doru Roman, soliști concertiști ai Filarmonicii <<Banatul>>.

Dirijor va fi maestrul Constantin Adrian Grigore (foto)”, subliniază, în avancronica sa, Mircea Tătaru.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *