Concediu de coșmar: Turiști români nevoiți să repete testul COVID-19, la intrarea în Grecia

Dacă încă visaţi la o vacanţă în Grecia, trebuie să vă înarmaţi cu foarte multă răbdare. Testul pentru coronavirus făcut la noi în ţară nu vă garantează intrarea fără probleme în paradisul elen. Sute de turişti români s-au trezit că trebuie să repete testul la vama Kulata, chiar dacă aveau rezultatul negativ la ei. Consecinţele: noi cozi kilometrice şi ore de chin petrecute în maşină, sub soare.

Opt ore petrecute într-o o coadă întinsă pe cel puţin 6 kilometri. Aşa şi-au început vacanţa sute de români care au plecat în ultimele 24 de ore spre Grecia. Obstacolul i-a întâmpinat la vama Kulata-Promachonas, singur punct terestru prin care se poate face trecerea din Bulgaria spre plajele însorite din Grecia.

Prin acelaşi chin au trecut zeci de familii. Au aşteptat ore în şir în câmp, sub soarele dogoritor, cu copiii în braţe şi fără apă sau mâncare. De milă, autorităţile bulgare au împărţit gratuit sticle cu apă. De vină pentru această situaţie ar fi fluxul mare de turişti. dar şi faptul că grecii fac foarte multe teste la graniţă.

Horaţiu Rădulescu, turist român: Sunt lucruri foarte simple care se pot face ca lucrurile să meargă mult mai bine, mai ales că au introdus testul acesta obligatoriu în România. Puteai foarte bine să mai deschizi două puncte de frontieră. Când am test negativ făcut în România, cerut de tine, atunci nu îmi mai cere test şi testează tu tot la graniţă. Oricum, nu au capacităţi mobile de testare, condiţiile de igienă sunt foarte proaste, cum te testează acolo.

Restricţiile care dau turiştilor atât de multă bătaie de cap vor rămâne în vigoare pentru încă două săptămâni. Ieri, grecii au raportat 76 de noi îmbolnăviri, printre ele şi doi români, iar ministrul Sănătăţii dă vina pe turişti pentru răspândirea virusului. Aşa că ne primesc doar cu un test negativ pentru coronavirus, făcut cu cel puţin 72 de ore înainte de a pleca în vacanţă.

Oficialii eleni îşi rezervă dreptul de a ne mai testa o dată şi la intrarea în ţara lor, chiar dacă venim cu testul de acasă. De miercuri, un astfel de test se va putea face şi pe aeroportul din Atena, pentru 70 de euro, iar rezultatul va fi gata în 6 ore.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Concediu de coșmar: Turiști români nevoiți să repete testul COVID-19, la intrarea în Grecia

  1. Nu inteleg de ce e de cosmar !
    Mergi la ei in tara, te supui regulilor impuse de ei.
    Nu vrei, nu mergi.
    Prea multi inteleg ca au doar drepturi, nu si obligatii în calitate de cetățean.
    Uite, ca ei nu vor sa fie omorîți de inconștienti !
    Si foarte bine fac !

Lasă un răspuns