Companie aeriană low-cost, gata să-și redeschidă baza de la Timișoara. Ce zboruri vor fi reluate

avion 14

Wizz Air a anunțat astăzi că este pregătită să-și redeschidă baza de la Timișoara începând cu 1 mai 2020.  Reluarea operațiunilor depinde însă de decizia autorităților de a elimina sau prelungi actualele restricții de zbor către și dinspre România. Dacă se vor păstra restricțiile, redeschiderea bazei va fi amânată.

CITEȘTE ȘI: Piață Iosefin, închisă, după ce o vânzătoare s-a îmbolnăvit de coronavirus

Compania a introdus mai multe măsuri suplimentare de securitate pentru a susține distanțarea socială pe parcursul îmbarcării și un nivel crescut de curățenie la bord. Ca parte din măsurile de a proteja sănătatea pasagerilor și echipajului, călătorii ar trebui să efectueze check-in-ul și orice achiziție de servicii on-line, cum ar fi plata pentru bagaje adiționale, pentru a reduce orice interacțiune care nu este esențială la aeroport.

Echipajul de cabină va purta măști și mănuși pe toată durata zborului și va distribui șervețele de igienizare fiecărui pasager. Cumpărăturile la bord sunt permise și se recomandă ca plata să se facă prin mijloace contactless pentru a reduce la minimum contactul fizic.

Wizz Air va continua procedura sa strictă de curățenie zilnică, întreaga aeronavă fiind dezinfectată peste noapte conform recomandărilor în vigoare.

Începând cu mai 2020, zborurile din Timișoara spre Bruxelles Charleroi (Belgia), Paris Beauvais (Franța), Barcelona El Prat (Spania), Dortmund, Frankfurt Hahn (Germania), Roma Ciampino (Italia), Londra Luton (Marea Britanie) vor fi reluate dacă nu vor exista noi restricții


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *