Colterm începe probele la rece

Colterm reia, miercuri, furnizarea încălzirii

Colterm începe probele la rece

În vederea pregătirii sezonului de încălzire 2022-2023, începând cu 12 septembrie 2022, se vor efectua probele de presiune la rece (inclusiv încărcarea instalaţiilor interioare cu apă), anunță Colterm.

CITEȘTE ȘI: Două zile de sărbătoare într-o comună timișeană

Probele se vor executa etapizat, în diferite zone ale oraşului, în funcţie de finalizarea lucrărilor pregătitoare.

Data acestei operațiuni, pentru fiecare zonă în parte, se va publica atât pe site-ul COLTERM S.A. (www.colterm.ro) și pe pagina de Facebook a companiei, cât și prin anunțuri care se vor afișa la scara fiecărui imobil.

”În acest sens, adresăm asociaţiilor de proprietari şi celorlalți utilizatori rugămintea să deschidă vanele de branşament, iar locatarii care lucrează la instalaţiile interioare şi au golit apa din instalaţii să-şi finalizeze lucrările şi să permită încărcarea acestora în condiţii de siguranţă, atât pentru ei cât şi pentru vecini.

De asemenea, le adresăm solicitarea să nu mai efectueze lucrări care să necesite descărcarea lor și, totodată, să anunţe la dispeceratul COLTERM S.A., la numerele de telefon 0256-494133; 0756.061.468 sau pe adresa de e-mail [email protected], eventualele probleme apărute la contoarele de energie termică (cabluri rupte, termorezistenţe distruse, contor inundat etc.) pentru a putea interveni operativ în soluţionarea lor, înaintea începerii sezonului de încălzire”, transmite Colterm.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *