Cod galben de vânt şi vreme rea în Banat!

Vânt puternic în județele Timiș și Arad

Agenţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo valabilă pentru acest sfârşit de săptămână. Aceasta va intra în vigoare astăzi la ora 08:00 şi este valabilă până duminică la ora 14:00.

În Judeţul Caraş-Severin avem cod galben de vânt. Viteza vântului la rafală va atinge și va depăși 60…65 km/h; în zona de munte rafalele vor depăși 80 km/h.

În acest interval temporar va ploua în toate regiunile, iar la munte vor fi şi ninsori. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15…20 l/mp.

La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60…65 km/h.

În regiunea de vest a ţării, vremea va fi în general închisă dar va continua să se încălzească. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. La începutul şi sfârşitul intervalului, local vor fi ploi, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla de la slab la moderat din sector predominant sudic, cu intensificări temporare. La munte vor fi condiţii de ceaţă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 16 grade, iar cele minime între 4…5 grade în depresiuni şi 11…12 grade la deal.

radioresita.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *