Cod galben de vânt puternic în Banatul de munte

Cod galben de vânt puternic în Banatul de munte

Cod galben de vânt puternic în Banatul de munte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează până miercuri dimineaţa nouă judeţe.

CITEȘTE ȘI: A murit singurul actor care mai trăia din distribuția „Pe aripile vântului”

Conform meteorologilor, în intervalul 22 noiembrie, ora 15:00 – 23 noiembrie, ora 10:00, în judeţele Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, GorjHunedoara, Mehedinţi, Sibiu şi Vâlcea vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 60 – 80 km/h.

Local, în Carpaţii Meridionali, în special la altitudini de peste 1.800 de metri, rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

ANM precizează că, pe litoral, miercuri (23 noiembrie), vor fi rafale în general de 50 – 55 km/h.

Pentru zona Bucureşti, prognoza de specialitate relevă faptul că, în intervalul de referinţă, înnorările se vor accentua treptat şi mai ales în a doua parte a nopţii, temporar va ploua slab.

Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 10 – 12 grade, în timp ce minima va oscila între 5 şi 7 grade.

hunedoaralibera

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *