CNAIR: În 2017 au fost daţi în folosinţă 15,4 kilometri de autostradă, alţi 21 km sunt aproape gata

autostrada 17

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recepţionat 15,4 kilometri de autostradă, lungimea totală a şoselelor de mare viteză ajungând la 748. Alţi 21 de kilometri sunt aproape finalizaţi, dar încă nu pot fi daţi în folosinţă, a anunţat duminică, într-un comunicat, CNAIR.

„În luna martie 2017, CNAIR SA a recepţionat primii 15,4 km de autostradă din acest an, pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Pe trei dintre secţiuni (A, B, C) şi la Nodul Margina, a fost deschisă circulaţia doar după ce CNAIR SA a efectuat expertize tehnice privind calitatea lucrărilor executate, iar constructorului (Asocierea Salini Impregilo SpA – S.E.C.O.L. SpA), i s-a cerut să ofere o garanţie suplimentară de patru ani, pentru anumite lucrări. Din decembrie 2015, aceasta a fost practic prima inaugurare a unui nou segment de autostradă şi a făcut ca numărul de km de şosea de mare viteză pe care se circulă acum în România să ajungă la 748”, se arată în comunicatul CNAIR.

În luna noiembrie a acestui an au fost recepţionaţi încă 8,7 km de autostradă, pentru sectorul Gilău-Nădăşelu. „Acest sector va fi însă deschis circulaţiei doar anul viitor, după finalizarea lucrărilor începute tot în 2017 la podul care va traversa Someşul Mic, în continuarea A3, spre Câmpia Turzii. Lucrările la acest pod stagnau încă de la rezilierea contractului cu compania americană Bechtel, pe Autostrada Transilvania. Prin noua strategie de abordare a proiectelor, adoptată în 2017, CNAIR SA a reuşit să deblocheze documentaţia şi să semneze în luna octombrie anul acesta contractul, cu un antreprenor care a reluat lucrările. Se estimează astfel că acest obiectiv va fi deschis circulaţiei în luna august a anului viitor”, menţionează CNAIR.

În ceea ce priveşte lucrările la proiectele de autostrăzi aflate în execuţie „s-a obţinut anul acesta un important progres pe majoritatea şantierelor. Aceasta şi datorită strategiei CNAIR SA, care începând din acest an a decis să urmărească atent şi permanent evoluţia lucrărilor pe şantiere”. Compania precizează, că „deşi este mai puţin vizibilă pentru opinia publică, evoluţia lucrărilor se transpune practic tot în km de autostradă construiţi. O mare parte din lucrările începute cu ani în urmă au avut în 2017 cel mai mare progres”.

Dintre toate proiectele de autostrăzi aflate în construcţie în acest moment, cel mai avansat este lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, care la ora actuală este aproape finalizat. „Pornite de la un stadiu de 65%, la începutul anului, lucrările au evoluat anul acesta cu 35%. Circulaţia pe acest lot ar fi putut fi deja deschisă dacă Antreprenorul ar fi executat toate lucrările aşa cum prevedea proiectul. Însă CNAIR SA a fost nevoită să amâne pentru luna ianuarie 2018 recepţia la finalizarea lucrărilor pe acest lot, după ce comisia de pre-recepţie a constatat la faţa locului că există o serie de lucrări nefinalizate sau care nu au respectat proiectul tehnic. Din păcate, aceste probleme au făcut practic imposibilă recepţia finală a lotului de 12,45 km, potrivit actualei legislaţii în domeniu”, mai arată CNAIR.

Lotul 4 al aceleiaşi autostrăzi a pornit de la un stadiu fizic al lucrărilor de 60% în luna ianuarie şi a ajuns acum la 95%, înregistrând anul acesta un progres de 35%. Potrivit CNAIR, „inclusiv acest sector de autostradă urmează să fie recepţionat anul viitor, după finalizarea tuturor lucrărilor”.

O evoluţie semnificativă (32%) s-a înregistrat anul acesta şi pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, unde stadiul lucrărilor a ajuns la 48%, faţă de 16%, în ianuarie 2017. CNAIR preconizează că şi acest lot va putea fi deschis circulaţiei anul viitor. „Pe aceste loturi de autostradă contractele au fost semnate în anul 2014, iar evoluţia medie anuală a lucrărilor a fost cuprinsă, până la inceputul anului 2017, între 16% şi 22%”.

În continuare, „lucrările la lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva au evoluat cu 25% anul acesta, pornind de la 48% în luna ianuarie şi ajungând la un progres fizic de 73% la ora actuală. Acest lot putea fi mult mai avansat, dacă în anii anteriori ar fi fost soluţionată problema peşterii cu lilieci de la Şoimuş, care a ţinut practic în loc antreprenorul o lungă perioadă de timp”, mai arată CNAIR.

„Tot prin schimbarea modului de abordare a problemelor, CNAIR SA a reuşit în 2017 să obţină relocarea liliecilor din peştera respectivă şi astfel în luna septembrie să poată acorda constructorului permisiunea legală de a relua lucrările în zonă. Contractul pentru acest proiect a fost semnat în anul 2013, iar evoluţia medie anuală a lucrărilor, până în luna ianuarie 2017, a fost de 12%”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj-Oradea, lucrările pe sectorul Ogra-Iernut au evoluat de la 0% la începutul anului, până la 36% în acest moment. Contractul a fost semnat în anul 2016. „Sectorul Iernut-Cheţani, al aceleiaşi autostrăzi, a evoluat de la 0% la 20% anul acesta, iar sectorul Cheţani – Câmpia Turzii, a înregistrat un progres de la 0% la 5%. Aceasta în condiţiile în care autorizaţiile de construcţie au putut fi eliberate pentru cele două sectoare abia în luna mai, respectiv luna noiembrie a acestui an, după eliminarea unor blocaje create în anii anteriori”, menţionează CNAIR.

Lungimea însumată a acestor trei sectoare ale autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, depăşeşte 37 de kilometri.

Tot pe autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, lucrările pe sectorul Ungheni-Ogra, cu o lungime de aproape 10 km, au progresat anul acesta de la 17% la 60%, înregistrându-se de la începutul anului 2017 o evoluţie de 43 de procente. Contractul pentru acest proiect a fost semnat în ianuarie 2016, iar până în ianuarie 2017 progresase cu doar 17 procente.

Pe sectorul Gilău-Nădăşelu, care la începutul anului înregistra un progres fizic de 87%, lucrările au fost deja finalizate şi recepţionate. Contractul pentru sectorul Gilău-Nădăşelu a fost semnat în anul 2014, iar media anuală a lucrărilor, până la 1 ianuarie 2017 a fost de 29%.

Pe secţiunea Bucureşti-Ploieşti a autostrăzii Bucureşti-Braşov, lucrările dintre nodurile rutiere de pe Centura Bucureşti şi de la Moara Vlăsiei au progresat de la 21% la 65%, după ce problemele care blocau proiectul au fost soluţionate definitiv în luna iulie, astfel încât lucrările să poată continua la pasajul peste calea ferată Bucureşti-Constanţa. „Rata de progres a lucrărilor a fost de 44%, faţă de evoluţia de doar 21 de procente, calculate de la semnarea contractului, în luna februarie a anului 2016”, mai arată CNAIR.

În acest an s-a acordat o atenţie importantă inclusiv reabilitării, consolidării şi modernizării drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare şi podurilor. „Ca urmare a acestor investiţii, pe 212 km de drum naţional se circulă începând din acest an în condiţii sporite de siguranţă şi de confort”, arată administratorul reţelei rutiere.

Printre cei 190 km de drum naţional reabilitaţi se numără DN 66 (între Rovinari şi Petroşani), care de anul acesta oferă o legătură rutieră mult mai sigură între Oltenia şi Transilvania, prin Defileul Jiului.

După o lungă perioadă de stagnare, care „a stârnit nemulţumiri justificate în rândurile cetăţenilor”, a fost urgentată şi încheiată anul acesta reabilitarea DN76 (între Şoimuş şi Brad).

De asemenea, „reabilitarea DN56 (între Craiova şi Galicia Mare) şi DN18 (între Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei), oferă mai multă siguranţă şi confort participanţilor la traficul rutier, începând din acest an. La aceşti km de drum naţional reabilitaţi se adaugă consolidările de pe DN16 şi DN7, precum şi construcţia tronsonului 2 al Centurii Braşov”, menţionează CNAIR.

Potrivit sursei citate, „condiţiile de siguranţă şi confort au crescut anul acesta şi pe sectorul cuprins între A1şi DN7 al Centurii Bucureşti, după ce s-au încheiat inclusiv lucrările la pasajul care tranzitează apeductele Apa Nova, între km 57 şi km 58. Practic, prin finalizarea acestor lucrări, întreaga Centură de Nord-Vest a Capitalei, este configurată acum la 4 benzi”.

Tot în acest an a fost finalizată consolidarea podului de la Aninoasa, pe DN66 A, a podului de la Nicolint, pe DN57 şi a viaductului peste malul lacului Cozia, pe DN7.

Sunt de asemenea în derulare o serie de proiecte de drumuri naţionale, cu o lungime însumată de peste 480 km, a căror reabilitare „a cunoscut un progres important în anul 2017”. Astfel, potrivit CNAIR, anul acesta au înregistrat stadii de execuţie a lucrărilor de reabilitare de peste 92%, respectiv 98%, cele două secţiuni ale DN 56 Craiova-Calafat, cu o lungime de aproximativ 84 de kilometri.

Şi lucrările de reabilitare a trei secţiuni din DN 76, Deva- Oradea, cu o lungime de peste 184 de kilometri, au ajuns anul acesta la progrese cuprinse între 81% şi 98%, ceea ce face posibil ca pe aceste sectoare să se poată circula în condiţii net superioare, începând de anul viitor.

„Un progres notabil a fost înregistrat pe DN18, unde reabilitarea secţiunilor Moisei-Borşa, Borşa-Şesuri şi Şesuri-Cârlibaba, a ajuns acum la stadii fizice ale lucrărilor cuprinse între 50% şi 70%, deşi la începutul anului erau la stadii infime, cuprinse între 2% şi 5%”, mai arată CNAIR.

Importantă este şi evoluţia de la 0% la 10% a lucrărilor de reabilitare pe sectorul Cârlibaba-Iacobeni, a DN18. „Însumate, cele 4 sectoare ale acestui drum naţional, cuprinse între Moisei şi Iacobeni, au o lungime de peste 88 de kilometri”, precizează compania.

A fost reluată sau continuată inclusiv construcţia celor 9 variante ocolitoare noi, după ce au fost soluţionate o serie de probleme care blocau proiectele. „Cu o lungime însumată de peste 100 km, sunt în fază de execuţie a lucrărilor variantele ocolitoare ale localităţilor Caracal, Carei, Braşov, Săcuieni, Tecuci, Târgu Jiu, Bacău, Mihăileşti şi Târgu Mureş. Progresul fizic al lucrărilor la aceste proiecte este cuprins la ora actuală între 19% (Varianta de Ocolire a localităţii Mihăileşti) şi 99% (Varianta de Ocolire a Municipiului Braşov, tronsonul 2).

Tot în 2017 a fost reluată licitaţia publică pentru contractul Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacău, care fusese reziliat în primăvara acestui an.

În acest an a fost predat şi amplasamentul pentru începerea construcţiei Variantei de Ocolire a Municipiului Satu Mare, cu o lungime de aproximativ 20 de km, obiectiv care acum se află în perioada de proiectare.

CNAIR SA mai arată că a demarat în 2017 şi o serie de acţiuni privind întreţinerea autostrăzilor şi a drumurilor naţionale precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă şi confort. În acest context „s-au executat anul acesta peste 4.827 km de marcaje rutiere, s-au montat 22.390 de indicatoate rutiere, au fost achiziţionaţi şi montaţi 30.208 metri liniari de parapeţi New Jersey şi 99.207 metri liniari de parapeţi metalici.

De asemenea, au fost montaţi experimental parapeţi pe cablu, în localitatea Afumaţi”, arată CNAIR.

Printre activităţile desfăşurate pe autostrăzi şi pe drumurile naţionale se mai numără „aplicarea plombelor pe o suprafaţă de 2.888.065 mp, tratarea burduşirilor pe o suprafaţă de 50.355 mp şi aducerea la profil a 108.751 de metri liniari de acostament.

CNAIR aminteşte şi pregătirea pentru acţiunile de deszăpezire din această iarnă, care a constat în achiziţionarea a 300.000 de tone de sare, semnarea tuturor acordurilor-cadru şi subsecvente, inventarierea şi verificarea utilajelor destinate acestor acţiuni.

La toate acestea acestea se adaugă, potrivit CNAIR, proiectele de circa 4 miliarde de euro lansate în 2017 în licitaţie publică de CNAIR SA şi care reprezintă o premieră în domeniu, în ultimii 27 de ani. Prin lansarea unor licitaţii anul acesta, se deschide practic front de lucru pentru sute de km de infrastructură modernă, care va fi construită în următorii ani.

„De altfel, încheie CNAIR, în anul 2017 nu au putut începe lucrări la proiecte de anvergură, în principal din cauză că în anii anteriori nu au fost promovate în licitaţie publică astfel de obiective, atât din cauza absenţei unei strategii coerente, cât şi ca urmare a lipsei de asumare a unor decizii”, scrie mediafax.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “CNAIR: În 2017 au fost daţi în folosinţă 15,4 kilometri de autostradă, alţi 21 km sunt aproape gata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *