CJT nu devine jucător pe piața imobiliară

Direcția Arhitect-șef din cadrul CJT sistează activitatea cu publicul

Un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Timiș a stârnit o neașteptată discuție între aleși. A fost vorba, din nou, despre neexercitarea dreptului de preemțiune din partea județului Timiș la intenția de înstrăinare a unor imobile cu altă destinație decât cea de locuință.

În timp ce liberalii au solicitat să fie informați asupra acestor spații, social-democrații au susținut că exprimarea dreptului de preemțiune trebuie făcută, conform legii, în termen de 15 zile de la solicitare.

La rândul său, președintele CJT, Sorin Grindeanu, a explicat că este vorba despre cote-părți din câteva imobile, iar cumpărarea acestora ar risca să complice situația consiliului, în loc să fie de folos. De fapt, CJT și instituțiile sale nu stau în chirie decât la Grupul școlar „Dumitru Ciumăgeanu”, astfel că achiziționarea unor imobile nu ar avea sens.

Până la urmă, unul dintre aleși a declarat că speră că nu are colegi care doresc să devină jucători pe piața imobiliară prin intermediul CJT și că pentru a cumpăra este necesară o notă de fundamentare.

Marian Vasile a propus înființarea unei comisii care să analizeze, pe perioada întregului mandat. Oportunitatea achiziționării de spații, dacă acestea sunt scoase la vânzare. Sorin Grindeanu a fost de acord, iar până la urmă întregul proiect a fost amânat cu o săptămână, pentru viitoarea ședință extraordinară de săptămâna viitoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *