Cine şi de ce vrea capul lui Dan Popa?

dan popa

Când a vorbit de demisia de la şefia filialei, liderul liberal Dan Popa s-a referit şi la cei care l-ar vrea plecat din funcţia de copreşedinte.

Fără să dea nume, Popa i-a atacat pe cei care nu au avut rezultate bune în alegeri, cu toate că, anterior, s-au dat mari filosofi.

„Ne-am bazat prea mult pe unii despre care aveam o impresie bună şi credeam că vor avea performanţe. S-a văzut că ne-am înşelat, iar rezultatele ne-au arătat asta”, a spus Dan Popa.

El a precizat că îşi va da demisia doar dacă PNL nu va reuşi să intre în administraţia judeţului. Dacă nu se va întâmpla asta, Popa va renunţa la funcţia de copreşedinte, dându-le satisfacţie, astfel, celor care-l vor debarcat din funcţie.

Deşi nu a dat nici un nume, e limpede că liderul PNL Timiş a transmis un mesaj celor care-i poartă sâmbetele.

Cine l-ar vrea plecat? Mai multe surse din partid spun că ar fi vorba de grupul creat în jurul secretarului general-adjunct Marian Vasile, cu care Dan Popa nu are o relaţie prea fericită. De ce ar vrea Vasile să-l vadă dat la o parte pe Popa? Pentru că, în felul acesta, ar avea mai multă trecere la Nicolae Robu, pe care l-ar putea manipula mai uşor, nemaivând un obstacol în persoana lui Popa.

Lucrurile au mers chiar mai departe şi, pentru a evita o eventuală acuzaţie de complot, Robu l-a lăudat la scenă deschisă pe Dan Popa, apreciindu-l în termeni elogioşi pentru munca depusă în campanie.

Dacă însă, joi, PNL Timiş va pierde la votul de la consiliul judeţean, este de aşteptat ca Dan Popa să se retragă, pentru că nu ar mai avea cum să dea înapoi.

Pentru Nicolae Robu, va fi un nou prilej de a-i aduce mulţumiri şi de a-şi arăta regretul pentru plecarea sa, chiar dacă această demisie îl lasă şef unic.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cine şi de ce vrea capul lui Dan Popa?

  1. Un securist macabru, fost secretar de partid (PCR) la Automobile Timișoara. Sa-si tina capul pt.el și sa lase PNL în pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *