Cinci greşeli făcute de poliţişti când ne amendează pot duce la anularea sancţiunii

amenda circulatie1

Neatenţia sau rea-credinţa agenţilor rutieri pot duce la anularea unor amenzi de circulaţie aplicate şoferilor. Un avocat specializat pe astfel de speţe a identificat pentru „Adevărul” cinci greşeli importante pe care agenţii rutieri le fac atunci când aplică amenzi şoferilor.

Săptămâna trecută, cotidianul „Adevărul” a prezentat cazul unei şoferiţe din Iaşi care a reuşit să convingă instanţa de judecată să anuleze o amendă rutieră întocmită în baza unei filmări realizate cu aparatul radar. Avocatul care a reprezentat femeia ce a învins Poliţia Rutieră, Bogdan Muraru, din Baroul Iaşi, a invocat în acţiunea sa o serie de inadvertenţe descoperite pe înregistrarea realizată de radar. De pildă, radarul a surprins, la un moment dat, doi cai care stăteau pe loc însă în dreptul cărora radarul indica viteza de 104 de kilometri pe oră.

Şoferii trebuie să ştie că în cazul fiecărei sancţiuni date în baza unei filmări realizate de aparatul radar, calitatea imaginilor trebuie să fie bună. Din acest motiv, atunci când condiţiile meteo nu sunt favorabile, aparatele radar nu pot fi folosite pentru a surprinde viteza şoferilor.
Cinci motive de nelegalitate ce pot fi invocate de şoferi, prezentate de avocatul Bogdan Muraru

1. Necomunicarea legală/procedurală, a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit în lipsă sau în situaţia în care contravenientul refuză primirea acestuia, la momentul constatării săvârşirii contravenţiei sau la momentul întocmirii procesului-verbal. Este o procedură, deşi nu foarte complicată, deseori nerespectată. În acest sens s-a pronunţat şi Î.C.C.J., a României.

2. Neefectuarea autotestului, cinemometrului (aparatului radar), înainte de efectuarea înregistrărilor, care urmează să fie folosite pentru aplicarea legislaţiei rutiere. Aceasta deoarece conf. instrucţiunilor de folosire şi N.M.L. (Normelor de Metrodologie Legală), înainte de efectuarea întregistrărilor, cinemometrele, trebuie să fie supuse unui proces de autoregale, care în limbaj comun este cunoscut sub denumirea de “autotestare”.

3. Neaplicarea sau neluarea în considerare a marjei de eroare, a cinemometrelor, prevăzută de asemenea atât în instrucţiunile de folosire ale acestora, cât şi de N.M.L. (Normele de Metrodologie Legală). Marja de eroare diferă de la 3 km./h. şi până la 4 %, în funcţie de viteza autoturismului ţintă (“Target”, după cum este evidenţiată în imaginile radar) sau în funcţie de tipul cinemometrului (staţionar sau în mişcare).

4. Efectuarea de filmări radar în condiţii de ceaţă, ploaie, ninsoare sau furtună, deşi acest lucru este interzis prin aceleaşi N.M.L.

5. Aplicarea amenzilor şi sancţiunilor rutiere complementare (suspendarea dreptului de a conduce pe o anumită perioadă de timp), pe baza unor imagini video neclare. Aceasta deoarece N.M.L. prevăd că: imaginile video trebuie să fie clare, respectiv: numărul de înmatriculare trebuie să fie, bine pus în evidenţă; trebuie de asemenea să fie pus în evidenţă, sensul de deplasare a autovehiculului filmat (autovehiculul ţintă sau target); în raza de măsurare a aparatului radar, nu trebuie să se deplaseze simultan mai multe autovehicule, ş.a.m.d.

Sursa: adevarul.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Cinci greşeli făcute de poliţişti când ne amendează pot duce la anularea sancţiunii

  1. Partea proasta e ca CHIORII din JUSTITIA Romaneasca – cu tot cu filmare au dat-o ca sunt pe CONTRA-SENS!!! Imbecilitate mai mare ca asta n-am vazut in viata mea! Mi s-a facut scarba de JUSTITIE, MILITIE si ROMANIA! Am si acum FILMUL SOLICITAT IN INSTANTA – Filmarea militienilor a fost facuta pe Calea Sagului … IAR MILITIANUL ESTE UN IMBECIL AROGANT CARE POARTA DEGEABA UNIFORMA.
    Tocmai de aceea in TARA ASTA nu va functiona NICIODATA NIMIC …

  2. In opinia mea este mai simplu sa incerci sa te conformezi legilor in vigoare, sa circuli regulamentar, sa respecti semnalizarile…. E mai simplu si mai sigur.

  3. Ieri 12.08.2017 am fost oprit in trafic intr-o comuna dinn jud.Valcea pe motiv ca am incalcat linia continua cu 1m la revenirea pe banda dreapta dupa o depasire regulamentara ude linia era discontinua-amenda 435 ron.
    Am vazut unul din politisti ca fixa pe oglinda retrovizoare din interiorul masinii ceva…am intrebat pe politistul care imi intocmea pv ce face colegul dansului…mi-a spus ca fixeaza camera de la radar sa filmeze traficul ,,,pai zic eu fara radar…zice fara…pai zic eu e legal,,,zice da…intreb …aparatul e omologat,aveti autorizatie sa-l folositi si pentru locul in care va aflati…zice da…le-am cerut-nu mi le-a dat.
    Concluzie-ruriera face ce vrea cu noi si face ce vrea ea,ca doar suntem in Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *