Chinezii vor începe producția de roboți umanoizi în Serbia

Chinezii vor începe producția de roboți umanoizi în Serbia

Chinezii vor începe producția de roboți umanoizi în Serbia

Producătorul chinez de roboți umanoizi Agibot intenționează să lanseze producția în serie în Serbia în 2026 sau 2027, umărind să scoată de pe bandă 2.000 de roboți, într-o primă fază, a declarat William Shi, directorul companiei pentru Europa, citat de Seenews.

Împreună cu partenerul său strategic, producătorul de piese auto Minth Holdings Limited, listat la bursa din Hong Kong, Agibot va produce inițial între 1.000 și 2.000 de roboți umanoizi în Serbia, a declarat Shi, în urma unei demonstrații de produs la Belgrad, scrie economedia.ro.

În ciuda faptului că a fost lansată în urmă cu doar trei ani, Agibot a devenit cel mai mare producător de roboți umanoizi din lume, din punct de vedere al cantității, potrivit lui Shi. Anul trecut, Agibot a fabricat 5.000 de roboți, reprezentând o cotă de piață de aproape 40%, a menționat acesta.

Shi a explicat că fabricarea roboților are două aspecte – hardware și software – și că Agibot va trebui să găsească o companie locală în Serbia pentru a produce date AI necesare instruirii roboților.

În timpul demonstrației de produs, președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că Serbia ar putea deveni prima țară din Europa care produce roboți umanoizi.

CITEȘTE ȘI: Înşelăciuni la comercializarea cerealelor, în vestul ţării

Planul este ca, până în 2030, Serbia să aibă 50 de fabrici în care oamenii și roboții vor lucra împreună, investițiile în aceste facilități ridicându-se la sute de milioane de euro, a afirmat Vucic, conform unui videoclip postat de postul public de televiziune RTS.

Agibot a fost fondată în 2023 la Shanghai. Roboții săi umanoizi fac parte din trei serii: Yuanzheng, Lingxi și Genies.
Minth produce piese auto de exterior și structurale. Compania este prezentă în Serbia din 2018 și are fabrici în Loznica și Sabac, în partea de vest a țării, unde lucrează 3.500 de persoane.

Roboții umanoizi au aplicații într-o gamă largă de domenii, de la automatizare industrială și logistică, până la asistență medicală, asistență personală și educație.

Sursa foto: captură video agibot-world.com


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *