Cetăţean german, depistat cu droguri şi cartuşe în maşină, la Timişoara

politia

Un cetăţean german în vârstă de 64 de ani este cercetat de cadre ale Secţiei 3, pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și deținere de droguri, fără drept.

Oamenii legii au verificat, maţi, autoturismul bărbatului, după ce au aflat că ar putea avea activităţi care încalcă legea.

În urma controlului, polițiștii au depistat, într-un bagaj, 29 de cartușe cu glonț și mici cantități de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

„În cauză a fost întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și deținere de droguri, fără drept”, transmit reprezentanţii Poliţiei Timiş.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *