Cerere uriașă pentru un bărbat specializat în lăsat femei gravide. A reușit peste 800 de sarcini

joe donor

Un bărbat din America și-a pus în gând să lase 2.500 de femei însărcinate, prin metoda inseminării naturale.

Considerat „smitit” și un „pericol pentru sănătatea femeilor”, donatorul internațional de spermă are ca scop să lase cât mai multe femei gravide.

Americanul, parte la peste 800 de inseminări, care au dus la nașterea a mai mult de 100 de copii, se autointitulează „Joe Donatorul” și susține că este un „făcător de minuni”.’

Ajuns în Australia în luna ianuarie a acestui an, bărbatul a fost aspru criticat de reporterul Liz Hayes de la emisiunea 60 Minutes Australia, difuzată pe postul Nine Network.

„Riști viața femeilor prin acțiunile tale deliberate. Nu ajuți pe nimeni. Te consideri singur un fel de doctor la dispoziția femeilor disperate”, i-a reproșat jurnalista.

Preferă metoda clasică

„Tot ce fac e ca să las femeile însărcinate. Nu urmăresc fantezii”, a replicat Joe Donor.

Acesta a ținut să precizeze că își oferă serviciile fără niciun alt cost în afară de rambursarea cheltuielilor necesare. Bărbatul a mai declarat că metoda lui preferată este inseminarea naturală, pe care o consideră „cea mai eficientă”. De altfel, susține acesta, jumătate dintre femei preferă metoda clasică. Pentru toate celelalte tariful crește substanțial.

„Chiar joacă rolul lui Dumnezeu și nu ar trebui să facă acest lucru cu femei disperate și copii lor”, a declarat Stephen Page, specialist în fertilitate, potrivit news.com.au.

„Unele vor să facă verificări, teste antidrog. Le spun <<știi că nu îmi dai cheile la o rachetă nucleară – facem doar un copil>>”, a declarat Joe.

„Riscul real e că ești total smintit”

Acesta a mai ținut să precizeze că testele medicale pentru detectarea bolilor cu transmitere sexuală sunt parte a a unei conspirații ce urmărește profitul clinicilor de inseminare artificială.

„Mai devreme sau mai tarziu, șansele sunt să ia HIV și să transmită mai departe. Ce dezastru ar fi”, a declarat specialistul în fertilitate, citat de Mirror Online.

„Riscul real”, a răspuns Joe Donatorul, „este ca o femeie să moară <<fată bătrână>>”.

Reporterul 60 minutes a replicat tăios. „Riscul real e că ești total smintit”, scrie observator.tv.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *