Centura Timişoarei, drumul expres până la Moravița şi centrul intermodal, nişte abureli…

După un an și ceva de la aprobare, celebrul – pe atunci – Masterplan General de Transport al României nu mai interesează pe nimeni. Embrionar în vremea ministrului Dan Șova, documentul a ieșit la lumină pe vremea lui Ioan Rus și a fost nășit, într-un final, de tehnocratul Sorin Bușe.

Efort zadarnic, însă, pentru că pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor varianta creată în 28 noiembrie 2016 nu mai poate fi accesată. Totuși, cu puțină osteneală, putem ajunge la versiunea din august 2016, denumită „variantă finală revizuită a raportului privind masterplanul pe termen scurt, mediu și lung”, cu o grămadă de drumuri și de costuri ale acestora, fără să fie precizate termenele de execuție.

Doar pe hârtie…

Printre sutele de pagini se regăsește și Timișoara, cu tot cu centura de sud, cu drum expres până la Moravița, cu centru intermodal și câteva loturi din autostrada până la Sibiu. La vremea când a fost aprobat, s-a spus despre respectivul masterplan că va fi urmat neabătut, ceea ce bineînțeles că nu s-a întâmplat.

Nici măcar nu știm care dintre variantele expuse publicului și explicate pe larg de vreun ministru vorbăreț a ajuns la Bruxelles, pentru ca finanțarea din fonduri europene a infrastructurii să fie limpede.

Cu ce ne-am ales?

În curând, se mai încheie un an și se apropie vremea bilanțurilor. Cu ce s-a ales Timișul în materie de infrastructură vede toată lumea, pentru că nu s-a făcut concret mai nimic. După atâția ani de planuri, studii și promisiuni, poate era vremea să se mai observe câte ceva și pe teren.

Despre centură nu poate fi vorba, în zadar tot vin miniștrii transporturilor pe aici și ne explică despre licitații și oferte, de parcă ar organiza un zbor intergalactic. Despre legătura cu Sibiul, ce mai putem spune? Loturile 2, 3 și 4 din autostrada Lugoj-Deva nu sunt finalizate. Până acum, ne putem mândri cu faptul că singurii kilometri de autostradă deschiși în acest an sunt cei 15 dintre Dumbrava și Margina, operaționali din luna martie.

În rest, despre centură, centru intermodal, drum pe patru benzi între Timișoara și Moravița, mai discutăm la anu` și, probabil, la mulți ani. Aceasta este concluzia despre infrastructura rutieră, căci pe cea feroviară se pare că autoritățile se străduiesc s-o pună de-a binelea la pământ…

Embrionar în vremea ministrului Dan Șova, documentul a ieșit la lumină pe vremea lui Ioan Rus și a fost nășit, într-un final, de tehnocratul Sorin Bușe.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Centura Timişoarei, drumul expres până la Moravița şi centrul intermodal, nişte abureli…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare