Centru social pentru locuitorii zonei Fabric, din Timișoara, realizat prin Regio-POR

centru social

Timișoara va avea un nou centru social, în zona Fabric, după ce reprezentanții ADR Vest au semnat contractul de finanțare a acestuia, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Peste 3,3 milioane de lei vor fi investiți în proiect, dintre care 2,3 milioane sunt fonduri nerambursabile.

Centrul va fi construit de la zero de Parohia Ortodoxă Română Timișoara Fabric Vest (beneficiarul proiectului), în curtea bisericii de pe strada Ștefan cel Mare și ar trebui să fie gata până la finalul anului viitor. Clădirea va avea o suprafață totală de aproape 600 mp, împărțiți pe două niveluri. În jurul său vor fi amenajate spații verzi pe o suprafață de peste 1.600 mp, dar și o parcare.

Viitorul centru va găzdui, printre altele, spații pentru copii, o sală multifuncțională și locuri pentru luat masa. El va oferi servicii educative, recreative și de socializare, orientare școlară și profesională, consiliere psihologică pentru copii, consiliere și sprijin pentru părinți, precum și găzduirea temporară a persoanelor defavorizate.

Proiectul va fi implementat prin Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, iar obiectivul său general este reducerea numărului de persoane aflate in risc de sărăcie si excluziune socială din zona Fabric.

CITEȘTE ȘI: Modelul de la ”Urologie”, transplantat și în administrație? Foto

La începutul acestei săptămâni, ADR Vest a mai semnat contracte de finanțare pentru un centru multifuncțional de servicii sociale şi educative, la Hunedoara; precum și pentru amenajarea unui spațiu pentru activități sociale, comunitare și culturale, la Reșița. Valoarea totală a acestor trei proiecte este de aproximativ 16 milioane de lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *