Celebrări speciale la Domul Romano-Catolic din Timişoara

dom timisoara

Pentru perioada Sărbătorilor Nașterii Domnului a Anului Nou, Episcopia Romano-Catolică de Timişoara are prevăzute o suită de programe liturgice, la care sunt aşteptaţi cei care aparţin acestei confesiuni religioase.

Sâmbătă, 24 decembrie, celebrarea Ajunului Crăciunului va începe la ora 23, cu Sfânta Liturghie Pontificală oficiată în limbile română, maghiară și germană de Excelenţa Sa Episcopul Martin Roos. Partea muzicală va cuprinde cântece de Crăciun tradiţionale, specifice mai multor etnii. Corul „Exultate” condus de organistul Róbert Bajkai-Fábián va interpreta „Pastoral Messe” de František Max Kníže și „Hodie Christus natus est” de Jacobus Gallus Carniolus.

Duminică, 25 decembrie, la Solemnitatea Naşterii Domnului, la Domul din Piața Unirii va avea loc, de la ora 10, Sfânta Liturghie Pontificală în germană, română și maghiară, celebrată de E.S. Martin Roos. Seara, la ora 17,30, credincioșii sunt așteptați la o Vesperă Solemnă Pontificală, cu participarea Capitlului Catedral, iar la ora 18 este programată Sfânta Liturghie în limba română.

Luni, în a doua zi de Crăciun, Sfintele Liturghii de la Dom se celebrează după programul obișnuit duminical, la ora 9 în maghiară, la 10 în germană, la 11, 30 și la 18, în română.

Sâmbătă, 31 decembrie, în ultima zi a anului civil, membrilor comunității romano-catolice li se pregătește prilejul de a participa, la ora 18, la o Devoţiune de mulţumire şi un Te Deum, celebrate de Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara, la Catedrala „Sfântu Gheorghe”. La ora 23, tot la Dom va fi oficiată o Sfântă Liturghie de mulțumire la sfârșit de an. Celebrantul va fi Părintele Nikola Lauš, canonic catedral și director al cancelariei diecezane.

Duminică, 1 ianuarie 2017, Sfintele Liturghii de la Dom se vor celebra conform programului obişnuit pentru această zi a săptămânii. În perioada 26 decembrie 2016 – 9 ianuarie 2017, birourile Ordinariatului Episcopal din Timişoara, strada Augustin Pacha nr. 4, nu vor avea program cu publicul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *