Cel mai modern aparat din vestul țării, destinat radioterapiei, se află la Timișoara

Cel mai modern aparat din vestul țării, destinat radioterapiei, se află la Timișoara

Cel mai modern aparat din vestul țării, destinat radioterapiei, se află la Timișoara

Asociația OncoHelp-Centrul de Oncologie OncoHelp are, de astăzi, cel mai modern aparat din vestul țării destinat radioterapiei

De acum, Centrul de Radioterapie din cadrul Asociației Oncologice OncoHelp are trei echipamente de radioterapie.

Cel de-al treilea accelerator liniar, de ultimă generație, a fost deja montat în noul buncăr, a cărui construcție a început în primele luni ale acestui an.

CITEȘTE ȘI: Centrul de recuperare pulmonară de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara va fi gata în primăvară

“Îmi aduc aminte de primăvara lui 2015 când, ajutați de prietenii noștri de la Asociația Dăruiește Viață, am inaugurat Centrul de Radioterapie OncoHelp. Atunci instalam primul accelerator din cadrul spitalului, cel mai modern aparat de acest tip din Timișoara.

A urmat, după câțiva ani, al doilea echipament destinat radioterapiei, iar acum am mai făcut un pas pentru dezvoltarea centrului.

În toată această perioadă, din păcate, numărul pacienților care au necesitat o asemenea procedură a crescut constant.

În 2021 au avut loc peste 30.000 de ședințe de radioterapie și aproape 1400 de pacienți noi au avut nevoie de un asemenea tratament. Este realitatea cumplită a luptei pe care o ducem aici, la OncoHelp.

Avantajele radioterapiei sunt numeroase, tratamentul este rapid, precizia iradierii este ridicată, iar doza de radiații în afara zonei vizate este foarte mică, și asta pentru că aparatura pe care o avem este ultraperformantă și permite țintirea exactă a locului vizat.

Vorbim de tehnologie IMRT dinamică, o tehnologie avansată de radioterapie de înaltă precizie“, spune prof. dr. Șerban Negru – președinte Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

“Atunci când am decis extinderea capacității de a oferi tratament performant pacienților noștri, am stabilit ca primele echipamente cu care dotăm spitalul să fie două acceleratoare. Iată că primul a ajuns deja și a fost montat în buncăr.

Urmează partea de avizare, mai precis obținerea acordului de funcționare după verificările CNCAN (Comisia Națională Pentru Controlul Activității Nucleare). Este ultimul pas înainte de a putea să îl punem în funcțiune.

Perioada de avizare este de 2-3 luni, așa că, din primăvară, Centrul de Radioterapie va avea funcționale trei acceleratoare liniare.

Nu ne oprim aici, va urma, anul viitor, achiziția și a celui de-al 4-lea aparat, Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp devenind astfel singura unitate medicală din România dotată cu 4 echipamente de radioterapie”, spune Valeriu Borugă – manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Serviciile de radioterapie sunt oferite gratuit tuturor pacienților Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp în baza contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș.

Sursa foto: Asociația OncoHelp


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *