Cel mai călduros iulie din ultimii 120 de ani. România e pe cale să-şi schimbe clima temperat-continentală

Meteorologii au prelungit Codul roșu de caniculă. Și miercuri se vor înregistra temperaturi de 42 de grade în Banat

Cel mai călduros iulie din ultimii 120 de ani. România e pe cale să-şi schimbe clima temperat-continentală

Canicula ne doboară şi, din păcate, nopţile tropicale, aerul sufocant şi temperaturile peste 40 de grade vor deveni noua normalitate. Guvernul vorbeşte deja de probabil cel mai călduros iulie de când se fac măsurători, iar clima riscă să ajungă exact ca cea din Grecia sau alte ţări calde, scrie observatornews.ro. Lunga vară fierbinte a încetat să mai fie doar un titlu de film. Semnele deja se văd: apar noi specii de insecte şi plante, deşertificarea ţării are un ritm accelerat şi reapar maladii considerate exotice.

Prima săptămână din iulie a adus temperaturi ca-n Africa, cu maxime care au ajuns şi la 46 de grade. Lunga vară fierbinte a încetat să mai fie doar un titlu de film. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale, Europa se încălzește mai repede decât orice altă regiune. Avertizările sunt sumbre şi pentru România.

România e pe cale să-şi schimbe clima temperat-continentală

„În acest ritm, e posibil ca luna iulie a anului acesta să devină cea mal caldă lună din istoria măsurătorilor pe care statul român le-a făcut in ultimii 120 de ani. Există riscul ca vremea din România să fie din ce e în ce mai aridă şi să se apropie de vremea din Grecia”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului. Devenim una dintre ţările calde şi ne vom confrunta cu maladii rare. „Bolile exotice ajung să fie boli europene. Românii se pot îmbolnăvi cu diverse infecţii pe care le considerau doar în locuri exotice – malarie, febră galbenă. Lucrurile se vor schimba”, a declarat medicul Adrian Marinescu.

CITEȘTE ȘI: Trei zile de sărbătoare la Periam Port

Cu anotimpuri complet date peste cap, veri sahariene, nopţi tropicale şi Crăciunuri la 20 de grade, România e pe cale să-şi schimbe clima temperat-continentală. „S-a vorbit de acele domuri de căldură, insule, cupole care se instalează. practic, vorbim de acumularea unui volum de aer din tropice, Sahara. Fenomene specifice zonei subtropicale apar şi la noi. Temperaturi de pste 40 de grade şi furtuni cu grindină severă, mare. Iarna nu mai avem strat de zăpadă, uneori nici la munte, primăveri atipice, trecem din iarnă în plină vară”, a declarat Mihai Huştiu, meteorolog.

În 2022, Ministerul Agriculturii a anunțat că mai mult de un milion de hectare de teren agricol au fost afectate de secetă. Aproximativ 60% din suprafața țării sunt în plin proces de aridizare. Iar în Oltenia se observă deja deșertificarea, cu aproximativ 6% din suprafața județului Dolj clasată ca deșert. În loc de porumb sau grâu, fermierii vor putea începe să se pregătească pentru culturi de kiwi sau smochine.

„Ne aflăm într-o criză climatică. O să avem probleme cu sursele de apă. Ai niveluri joase ale dunării, nu poti să mai produci energie. Sa racesti reactoare nucleare ai nevoie de apă”, a declarat Vlad Cătună, expert în climă la Greenpeace.

Temperaturile extreme dau peste cap inclusiv ecosistemul. Insecte întâlnite până acum la tropice şi în zonele mediteraneene, şi-au făcut loc în parcurile noastre. Zumzetul cicadelor e aproape nelipsit.

„Insecte ce vin dinaintea vremii dinozaurilor, ce au apărut inainte să apară florile, plantele. Sunetul pe care îl produc, din nişte ţimbale, are câteodată peste 100 de decibeli”, a declarat Adrian Bîlbă, biolog.

Natura se adaptează mai repede. La temperaturi ridicate, corpul uman începe însă o luptă pentru supravieţuire. „Suntem expuşi unui risc de infecţii cu care imunitatea organimului nu este obişnuită. Suntem obişnuiţi să folosim aerul condiţionat în camerele unde ne desfăşurăm viaţa, schimbarea bruscă favorizează infecţiile, organismul nu reuşeşte să se adapteze”, a declarat Beatrice Mahler.

Anul 2023 a promis de la început că va bate recorduri. Mai multe țări europene au înregistrat cu cea mai fierbinte iarnă de la apariția măsurătorilor meteorologice. La noi, pe 2 ianuarie, cea mai ridicată temperatură a fost la Târgovişte, 21,2 grade Celsius.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *