Cea mai depopulată comună din Timiș sărbătorește

lazarica imbrescu

Comuna din Timiș cu cei mai puțini locuitori, Secaș, se pregătește de sărbătoare. Este primul moment de petrecere după mai mulți ani în care membrii comunității nu s-au mai adunat laolaltă.

”Rugă nu a mai fost de mult. Am programat ca pentru zilele de 1 și 2 septembrie să organizăm Zilele Comunei.

CITEŞTE ŞI. Klaus Iohannis, în Parâng, într-o imagine care face furori

Ne dorim să participe și foștii localnici care s-au stabilit în perioada socialistă în Ghiroda, Lugoj și Timișoara”, spune primarul Simion Pop. Potrivit edilului-șef, evenimentul va fi organizat în centrul de comună și va ține loc și de rugă deși, conform tradiției, aceasta figurează de Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie).

A fost o cale de a împăca și locuitorii din satul Crivobara, unde hramul bisericii este de Adormirea Maicii Domnului (15 august).

În componența comunei sunt cuprinse satele Secaş, Checheş, Crivobara şi Vizma, unde în prezent au domiciliul sub 300 de persoane. ”În Checheș nu mai stă nimeni, nici biserică nu mai e. La Vizma, lăcașul de cult este în stare de mare degradare. La Crivobara, slujbele religioase se țin doar în ultima duminică din lună. Doar la Secaș, lumea merge la biserică, sărbătoare de sărbătoare”, a precizat Simion Pop.

La Zilele Comunei Secaș sunt invitate formațiile conduse de Lăzărică Imbrescu (foto) și Luță Popovici, alături de soliștii Anicuța Popovici și Septimiu Onea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *