Ce se întâmplă în Timișoara? Au fost identificate 68 de locații unde se abandonează frecvent deșeuri

Ce se întâmplă în Timișoara? Au fost identificate 68 de locații unde se abandonează frecvent deșeurile

Ce se întâmplă în Timișoara? Au fost identificate 68 de locații unde se abandonează frecvent deșeuri

Zilele trecute, reprezentanți ai Primăriei Timișoara de la Serviciul Managementul Cartierelor, Serviciul Protecția Mediului, Managementul Deșeurilor și Salubrizare, precum și reprezentanți ai S.C. Retim Ecologic Service S.A., au avut o întâlnire cu cetățenii din cartierul Fratelia pentru a discuta situația unei rampe ilegale de deșeuri aflată în zonă, respectiv între străzile Cercului – Dimineții – I. P. Pavlov.

S-a constatat că abandonul deșeurilor se face în principal din autoturisme care opresc la indicatorul ”STOP” și s-a convenit montarea unei camere de supraveghere video și amplasarea unui panou de interdicție în locul respectiv.

Primăria Timișoara a demarat deja demersurile pentru achiziționarea unor panouri de informare și, în paralel, a solicitat Poliției Locale Timișoara montarea de camere de monitorizare a zonei pe strada Dimineții la colț cu I.P. Pavlov.

CITEȘTE ȘI: CRAE ”Speranța” ar putea fi desființat, dar ISJ Timiș dă asigurări că acest lucru nu va afecta beneficiarii, iar personalul nu va rămâne fără post

În cadrul aceleiași întâlniri s-a constatat că pe terenul limitrof UAT Timișoara învecinat cu UAT Giroc-Chișoda există abandonate deșeuri din construcții și amestecate. Astfel, Primăria Timișoara a transmis Primăriei Giroc o adresă pentru a solicita luarea de măsuri pentru remedierea acestei situații.

”Conform datelor noastre, există un total de 68 de locații în Timișoara unde se abandonează frecvent deșeuri, iar noi ne propunem să găsim soluții pentru prevenirea și eradicarea definitivă a acestui fenomen.

Deja au fost înregistrate rezultate pozitive în ceea ce privește stoparea abandonului de deșeuri în două locuri din oraș, și anume pe strada Rădulescu la colț cu Odobescu și pe Bulevardul 16 decembrie.

Aceste rezultate au fost obținute prin organizarea unor activități de supraveghere în care Primăria a colaborat strâns cu Poliția Locală Timișoara”, transmite Primăria Timișoara.

Sursa foto: Primăria Municipiului Timișoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

9 thoughts on “Ce se întâmplă în Timișoara? Au fost identificate 68 de locații unde se abandonează frecvent deșeuri

    1. De la com. Dinias Timiș și pina la intrarea în Sinmihai roman… pe stinga și pe dreapta…sunt aruncate gunoaie ..in saci și reambalate!!!

  1. Intersecția străzilor Vulturilor cu Aleea Muzicii, este mereu plin de gunoaie depuse de cetateni …de la saltele la materiale de construcții. Se face curățenie, se ridica deșeurilor și intr-o ora iar se depun. Precizez ca acolo este un clopot verde pentru deșeuri din sticla.

  2. Intersecția Electronicii cu Atomului,aruncă unii non stop acolo de toate.Si în spatele blocurilor de pe Atomului 12,14,16,18 e mereu mizerie,plus în incinta clădirii cu gaz de acolo,plin de gunoaie mereu.

  3. Dacă în acele locuri, săptămânal, s-ar instala un container, din ăla mare, care se ridică pe platformă-camion, nimeni nu ar mai arunca gunoiul pe jos. De fapt nu se aruncă gunoi menajer, se aruncă tot felul de lucruri inutile de prin casa sau nu numai. Fiecare, unde găsește un loc mai retras, cumva, acolo aruncă deșeuri. Retim-ul încasează o grămadă de bani, dar nu ar face așa ceva.

  4. I zona Lunei se aruncă pe teren in fata blocurilor de locuințe în permanență.Autoritatile au fost prezente dar nu se poate rezolva cu locatari din zona . Trebuie duși sa fac curățenie cînd Sint prinși și nu amenzi care nu le plătesc și le dau de lucru organelor.Luati modelul din America cînd te prinde că ai aruncat la munca .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *