Ce s-a întâmplat la case mai mari, s-a repetat la Giarmata

Giarmata 1

În ultimele două mandate, viața politică locală nu a fost deloc liniștită la Giarmata. În comuna aflată acum într-o expansiune economică și rezidențială fără precedent, când e vorba de administrație și de consiliul local, totul se trăiește cu patimă.

Cum spuneam, în ultimii doi ani, efervescența disputelor și „dezbaterilor” din consiliul local nu a însemnat doar întârzieri în aprobarea bugetului în fiecare an, ci și câte doi viceprimari pe mandat, cu luni de incertitudine și cu procese în instanță.

Și de această dată nu a fost ușoară constituirea consiliului local, care a copiat întocmai mersul lucrurilor de la Consiliul Județean Timiș, de altfel aceasta făcându-se abia după ce apele s-au clarificat la județ.  Deci la Giarmata, exact ca la Timiș, a fost nevoie de trei ședințe, pentru ca, la ultima, să se impună noua majoritate simplă PSD-PMP, dar care nu dispune de majoritate absolută, opoziția fiind formată din consilierii PNL.

Așadar, în noul consiliu de la Giarmata, sunt doar trei partide… și desigur, un viceprimar… băsist, de altfel bine-cunoscut funcționarilor din primărie, căci acesta le-a fost coleg, respectiv la compartimentul de taxe și impozite. Numele său este Claudiu Mihălceanu.

L-am întrebat pe primarul reales, Virgil Bunescu, cât crede că administrația locală va funcționa în această formulă, iar acesta a spus că „sigur până la alegerile parlamentare”, când e posibil ca PMP să obțină un scor care să-l facă un posibil aliat cu oricare dintre cele două mari partide de pe scena politică.

Dacă PMP se aliază cu PSD, lucrurile vor merge și la Giarmata pe mai departe așa. Dacă face coaliție cu PNL, atunci… nu se știe. Prin urmare, nu trebuie nimeni să se ia după peisajul de baltă, frumos amenajat în fața primăriei, pe luciul căruia plutesc nuferi albi și galbeni, pentru că acesta este numai o aparență.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *