În Satul-Mic, localitate în care s-a născut „Ăl mai tare om din lume”, poetul în grai bănățean și acuarelistul Victor Vlad Delamarina, lucrurile nu stau pe loc. Comuna care îi poartă numele a dat (și mai dă) personalități.
Dincolo de acest fapt, oamenii însă trec peste timp, se schimbă generațiile și cu ele și ocupațiile. Există însă una care dăinuie: sătenii continuă să facă agricultură și să crească animale, chiar dacă nu ca altădată.
Dacă întrebi de meseriași, însă, aceștia au cam dispărut. Dacă nu mai e covaci, de ce ar mai fi, când au dispărut caii sau sunt atât de puțini încât nici un fierar nu ar mai putea trăi din potcovit? Există, în schimb, cineva care confecționează butoaie, dar nici el nu trăiește exclusiv din aceasta, căci le face după orele de servici.
Agricultorii de astăzi au o mică-mare problemă: lucrează pământul fără a avea cunoștințele agrotehnice minime necesare. De când liceele agricole au trecut în amintire, și agricultura se face după inspirația fiecăruia sau după cunoștințele transmise din tată în fiu. La nivelul zonei, este de părere edilul Cristian Cardaș, se simte acut nevoia unor cursuri agricole de scurtă durată măcar, dacă nu a unor școli profesionale de profil.
Adevărul este că naveta a schimbat mult structura ocupațiilor, comunitățile rurale nemaifiind închise, în sensul că pendularea între aceste sate din apropriere și municipiul Lugoj, aflat la mică sau la mai mare distanță, este de mai multe decenii o realitate zilnică.
Dacă suni pe cineva este obligatoriu să întrebi: „Ești în sat sau la Lugoj?” Dacă spune că e la Lugoj, asta înseamnă că, în 15 minute, cel mult o jumătate de oră, ar putea fi acasă.
În felul lor, satele au devenit, pentru navetiști, în special tineri, niște prelungiri agricole pitorești ale orașului, iar acest lucru va fi tot mai vizibil pe măsură ce urbanizarea avansează în peisajul rural.
