Ce înseamnă educația gratuită din România?

Ce înseamnă educația gratuită din România?

Ce înseamnă educația gratuită din România?

Un studiu recent realizat de World Vision România evidențiază efortul financiar pe care, mai ales în mediul rural, o familie cu copii trebuie să îl facă pentru ca aceștia să poată merge la școala gratuită doar pe hârtie.

”Deși educația este gratuită, costurile asociate participării și menținerii în educație rămân o povară semnificativă pentru mulți părinți din mediul rural, determinându-i pe copii să abandoneze școala.

Potrivit unui sondaj realizat de World Vision România, 56% dintre elevii din aceste comunități nu își continuă studiile după clasa a VIII-a, din cauza dificultăților financiare”, spun reprezentanții fundației.

În condițiile în care trei din zece părinți spun că banii abia le ajung de la o lună la alta, 8% dintre părinții din mediul rural au ales să întrerupă școala temporar sau definitiv pentru unul sau mai mulți copii, pentru a face față cheltuielilor.

În cazul unui sfert dintre copiii din mediile defavorizate (23%), mâncarea pentru masa de seară nu ajunge pentru toți membrii familiei, cei mici fiind nevoiți să renunțe la masă în favoarea celor mari sau a adulților care muncesc;

Pentru 22% dintre copii, masa primită prin ,,Programul Național Masă Sănătoasă” este singura masă a zilei.

Trei sferturi (73%) dintre profesori spun că se confruntă ocazional, des sau foarte des cu situații în care părinții nu își permit să achiziționeze copiilor rechizite pentru școală.

Din cauza greutăților financiare, mii de copii nu mai pot merge la școală.

”Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, numărul total de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar a fost de 176.266, ceea ce înseamnă că 15.866 de elevi fie nu au terminat clasa a VIII-a, fie nu au fost înscriși pentru a susține examenul național”, precizează World Vision România.

CITEȘTE ȘI: Două tinere din Ialomița depistate de polițiștii locali solicitând bani în numele unei asociații, în fața Catedralei Mitropolitane

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *