CCIR: Reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 , o prioritate

Cine ține în brațe pe cine? Cu cât contribuie fiecare regiune la PIB-ul României. Ce poziție ocupă Banatul in clasament

Reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 reprezintă o prioritate pentru reducerea cheltuielilor bugetare, susţin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Conform sursei citate, CCIR a organizat o întâlnire de lucru cu importante organizaţii patronale şi profesionale sectoriale din România.

Discuţiile s-au axat pe situaţia economică actuală, posibilităţile de dezvoltare şi de promovare a produselor şi serviciilor româneşti şi modalităţile de reducere a cheltuielilor publice.

CITEȘTE ȘI: Alertă meteo: Timișul și alte 29 de județe din țară sub avertizare de averse și vijelii

Astfel, organizaţiile semnatare consideră drept prioritară reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15, precum şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori.

„Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curţilor de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Bacău, Braşov.

Se poate prelua acest model şi în cazul judeţelor, mai ales că în Constituţia României nu se vorbeşte de un anumit număr de judeţe.

Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenţi, fiind, totodată, şi un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente şi transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiţi în economia românească”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, organizaţiile semnatare sunt: Camera de Comerţ şi Industrie a României, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV), Asociaţia Brokerilor din România, conform agerpres.ro.

Foto: http://judete.biz/


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “CCIR: Reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 , o prioritate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *