Cazul soților români arestați în Danemarca. Bebelușul a primit certificat de naștere românesc

Cazul soților români arestați în Danemarca. Bebelușul a primit certificat de naștere românesc

Diplomații Ambasadei României la Copenhaga au reușit, duminică, să-i viziteze în detenție pe cei doi tineri români care au fost arestați pentru suspiciunea de a-și fi agresat bebelușul în vârstă de cinci săptămâni.

Reprezentanții Ambasadei le-au dat vești părinților despre starea de sănătate a copilului, care a fost internat în spital cu hemoragie intracraniană, și le-au spus că sunt în dialog permanent cu membrii familiei extinse. Potrivit unui comunicat al MAE, bebelușului i s-a emis, tot duminică, certificatul de naștere românesc, iar acum, diplomații români încearcă să obțină acordul autorităților daneze pentru a vizita copilul la spital.

CITEȘTE ȘI: Raţionalizarea alimentelor în România. Premierul a anunţat decizia luată de Guvern, după întâlnirea cu miniştrii energiei, finanţelor şi agriculturii

„Reprezentanții ambasadei au inițiat demersurile legale necesare pentru înscrierea certificatului de naștere danez al minorului în registrele de stare civilă române, demers finalizat prin emiterea, la data de 6 februarie 2022 a certificatului de naștere românesc”, informează un comunicat transmis de MAE luni seara.

În felul acesta, bebelușul ar putea fi repatriat în România. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, anunțase, duminică, pe Facebook, că luni dimineață va solicita aducerea în țară a bebelușului spitalizat din Danemarca, atunci când starea de sănătate i-o va permite.

Bunicii materni ai copilului Mathias Rotundu, aflaţi în judeţul Vaslui, şi-au exprimat disponibilitatea de a-l îngriji, iar Autoritatea Naţională pentru Drepturile Copilului şi Adopţie a demarat procedurile de evaluare a acestora, a transmis, luni, ministrul Gabriela Firea. Ministrul familiei a mai anunțat că a solicitat autorităţilor daneze o soluţie comună pentru aducerea în România a copilului familiei Rotundu.

Ce au transmis părinții bebelușului

„Ca urmare a demersurilor întreprinse pe lângă autoritățile daneze, în regim de urgență, de către Ambasada României la Copenhaga, reprezentanții ambasadei i-au vizitat în data de 6 februarie 2022 pe părinții minorului, în centrele de detenție în care aceștia se află în prezent. În dialogul cu cei doi cetățeni români, reprezentanții misiunii diplomatice s-au asigurat că aceștia își cunosc drepturile și le-au furnizat material informativ cuprinzând cele mai importante reguli care se aplică persoanelor reținute/arestate preventiv în Danemarca. Totodată, le-a fost evidențiat cetățenilor români că au dreptul de a contacta Ambasada României la Copenhaga, la cerere. Cetățenii români au afirmat că le sunt respectate drepturile în centrele de detenție, că au avut întâlniri cu avocații acestora și că beneficiază de sprijinul lor”, precizează MAE.

Părinții unui bebeluș de numai o lună, români, au fost arestați în Danemarca pentru patru săpătămâni, fiind duși în centre de detenție diferite. Medicii de acolo au cerut ajutorul poliției după ce copilul a fost adus la spital, iar starea lui le-a trezit suspiciuni. Bebelușul a fost internat la 29 ianuarie, iar Ambasada a fost anunțată despre caz miercuri, 2 ianuarie, de o rudă a părinților arestați.

Alexandru Grădinar, ambasadorul României la Copenhaga, a declarat sâmbătă pentru Digi24 că medicii danezi suspectează că micul pacient ar suferi de „sindromul bebelușului scuturat”. Copilul este acum în afara pericolului de moarte, dar primește în continuare îngrijiri medicale, a precizat diplomatul român. El a spus că autoritățile române ar putea cere repatrierea minorului pentru a fi încredințat familiei pe linie maternă din România.

Diplomații români încearcă să obțină acordul pentru a vizita copilul la spital

„Diplomații români i-au informat pe părinții minorului cu privire la starea de sănătate a acestuia și le-au confirmat faptul că sunt în dialog permanent cu membrii familiei extinse. Au subliniat, de asemenea, că autoritățile române competente acordă o atenție deosebită cazului, fiind sesizate și implicate și instituțiile statului român cu atribuții în materie de asistenţă şi protecție a minorilor. În contextul vizitelor, reprezentanții ambasadei au inițiat demersurile legale necesare pentru înscrierea certificatului de naștere danez al minorului în registrele de stare civilă române, demers finalizat prin emiterea, la data de 6 februarie 2022 a certificatului de naștere românesc”, se spune în comunicatul transmis luni seara de Ministerul de Externe.

MAE mai precizează că, potrivit normelor legale ale statului de reședință, autoritățile locale competente au demarat o anchetă socială, instituind la data de 31 ianuarie 2022 măsura de plasament temporar asupra minorului. În acest context, reprezentanții ambasadei au stabilit contactul cu un reprezentant al municipalității daneze, autoritate responsabilă de acordarea de sprijin special copiilor și familiilor acestora, conform prevederilor legislației daneze, și au solicitat sprijinul autorităților daneze în vederea obținerii acordului privind vizitarea minorului la spital.

MAE, prin Ambasada României la Copenhaga, continuă dialogul cu autoritățile daneze, cu părinții minorului și cu avocații desemnați ai acestora și acordă protecția și asistența consulară cetățenilor români conform competențelor, cu respectarea normelor legale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cazul soților români arestați în Danemarca. Bebelușul a primit certificat de naștere românesc

  1. Sigur, sa-l aduca la vaslui ca-l ingrijeste firuta sarmancur!

    De ce nu lasa copilul sa creasca intro tara civilizata?
    Cum sa ajunga la vaslui cu numele Mathias?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *