Caz unic în justiţie, consemnat la Timişoara!

O premieră în justiția românească a fost consemnată la Curtea de Apel Timișoara, unde un individ a primit o pedeapsă foarte grea pentru că a înșelat cu locuri de muncă în străinătate 46 de persoane.

Gheorghe Claudiu Tudor, din Arad, a fost anchetat de DIICOT după ce s-a descoperit, în urmă cu doi ani, că a postat anunțuri false pe internet pentru locuri de muncă în străinătate, încasând bani de la victime fără să le ofere nimic în schimb.

Arădeanul a folosit numele unei firme pe un site și a păcălit 46 de persoane care i-au plătit comisioane de câteva sute de lei pentru a obține un loc de muncă în Uniunea Europeană.

Bărbatul a fost prins după ce administratorul firmei a fost contactat telefonic de una dintre victime, care îi cerea detalii cu privire la un contract de muncă pentru Germania. Astfel, administratorul a văzut că pe contractul victimei erau aplicate o ștampilă și o semnătură care nu-i aparțineau, iar DIICOT a intrat pe fir.

Tudor a fost trimis în judecată în 10 noiembrie 2015. În ianuarie 2016, a fost condamnat de Tribunalul Arad la opt luni de închisoare, dar procurorii nu s-au mulțumit și au declarat apel.

Astfel, judecătorii Curții de Apel Timișoara au decis aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre victimele sale și au stabilit un spor de 24 de ani de închisoare!

”În baza art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele principale stabilite de prima instanţă pentru restul infracţiunilor: 46 de pedepse a câte 8 luni închisoare, stabilite pentru săvârşirea a 46 de infracţiuni de fals informatic; 46 de pedepse a câte 8 luni închisoare, stabilite pentru săvârşirea a 46 de infracţiuni de înşelăciune; 34 de pedepse a câte 4 luni închisoare, stabilite pentru săvârşirea a 34 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, sporită cu 24 ani, rezultând pedeapsa de 24 ani şi 8 luni închisoare”, se arată în sentință.

Este cel mai mare spor de pedeapsă aplicat în România, astfel că bărbatul va executa o sentință la fel de grea ca cele primite de criminalii periculoși.

Sursa: arq.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns