Caz fals de victimă a jocului „Balena albastră” la Timişoara, susţin poliţiştii de la Crimă Organizată

balena albastra 1

Cazul unei minore din Timişoara care a fost cooptată în jocul periculos „Balena albastră” a alertat părinţii din Banat. Sub un pseudonim, fata povesteşte cum a reuşit să scape de aşa-zişii administratori ai unui site din Rusia (jocul provine de acolo).

Fata îşi aminteşte că i-au fost solicitate date de identitate şi era hărţuită cu mesaje. Chiar şi după ce şi-a schimbat numărul de telefon şantajele şi ameninţările continuau. De abia când şi-a alertat părinţii a fost lăsată în pace.

Poliţiştii s-au autosesizat în acest caz şi au demarat o anchetă, stabilind că totul a fost o simulare. „La data de 19 martie, poliţiştii Brigăzii de combatere a criminalității organizate Timișoara – Serviciul de combatere a criminalității informatice, s-au sesizat și au demarat verificări pentru a stabilii circumstanțele producerii incidentului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că incidentul nu a avut loc, minora simulând întreaga întâmplare cu scopul de a-și convinge părinții să-i achiziționeze un alt telefon mobil”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Trebuie menţionat faptul că timişenii au început să se îngrijoreze din cauza acestui joc care a dus la decesul unor tineri din Rusia şi încearcă să îşi informeze copiii despre pericolul la care se expun. Se pare că vizaţi ar fi adolescenţii, aflaţi într-una dintre cele mai dificile perioade ale vieţii.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *