Căutări disperate în vestul țării: doi copii, unul de trei și altul de cinci ani, au dispărut de acasă

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au mobilizat de urgență și efectuează la această oră, căutări în vederea depistării cât mai rapide, a 2 frați de 3 și 5 ani, care au dispărut de la domiciliul din satul Globurău, comuna Mehadia.

CITEȘTE ȘI: Accidente pe autostradă, în vestul țării. Un om a murit, mai mulți răniți

Astăzi, 03 iunie, la ora 00.10, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Mehadia au fost sesizați despre faptul că în cursul serii, în jurul orei 20.00,  FRĂȚILĂ FLORIN GHEORGHE, de 5 ani și FRĂȚILĂ MARIA MAGDALENA, de 3 ani, au plecat de la domiciliu și nu au mai revenit până în prezent.

Imediat după sesizare, la fața locului au fost direcționați peste 50 de polițiști, cu mijloacele tehnice din dotare și câini de serviciu, jandarmi, pompieri, o echipă salvamont, pădurari și localnici, care au demarat activitățile de căutare în localitatea Globurău, în localitățile învecinate, în împrejurimi și în pădurile din zonă.

Ulterior, au fost mobilizate și dirijate forțe suplimentare, la această oră fiind angrenate în activitățile de căutare peste 100 de forțe, dintre care 75 de polițiști, 9 jandarmi, 8 pompieri, 2 lucrători salvamont, pădurari, voluntari, membri ai familiei și 2 câini de urmă aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

De asemenea, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație, care a dirijat în zonă un elicopter cu cameră de termoviziune.

Momentan, căutările se desfășoară cu dificultate având în vedere condițiile existente la fața locului: arie împădurită extinsă, întuneric și zonă accidentată.

Cei care pot furniza informații cu privire la cei doi minori dispăruți sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.

0 Comments

No Comment.