Casa Verde Fotovoltaice. Trei zile au la dispoziție locuitorii din Regiunea Vest pentru înscrierea în program

„Românii care și-au pus panouri fotovoltaice au senzația că nu vor plăti energia electrică, ceea ce e complet fals” - Expert

Casa Verde Fotovoltaice. Trei zile au la dispoziție locuitorii din Regiunea Vest pentru înscrierea în program

Programul Casa Verde Fotovoltaice va avea începe pe 19 mai pentru persoanele fizice care vor să își instaleze panouri solare, potrivit unui comunicat al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

Bugetul total alocat programului “Casa Verde Fotovoltaice” este de 1,75 miliarde de lei. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Sesiunea de finanţare destinată persoanelor fizice se va desfăşura până pe 26 iunie, la miezul nopţii.

De asemenea, în perioada 27 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 23:59, se vor putea înscrie în program şi bisericile.

Administrația Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 19 mai 2023, ora 10:00 și până la data de 26 iunie 2023, ora 23:59, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro, în vederea introducerii informațiilor necesare participării în Program.

Pentru regiunea Vest, care cuprinde județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, înscrierile se pot face în zilele de 22, 23 iunie și 26 iunie 2023.

CITEȘTE ȘI: Timișoreanul Flavius Biea a devenit campion mondial IBA la categoria mijlocie

De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în perioada 27 iunie 2023, ora 10:00 – 29 iunie 2023, ora 23:59.

“Având în vedere importanța programului din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului și interesul major manifestat de către cetățeni, Administrația Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicații informatice.

Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice.

Ne dorim ca programul să fie un real succes și să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-și reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanțare organizate până acum.” a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Solicitanții se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform calendarului pe care îl găsiți AICI


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Casa Verde Fotovoltaice. Trei zile au la dispoziție locuitorii din Regiunea Vest pentru înscrierea în program

  1. Bună-ziua eu am depus dosarul în 2019 în primăvara anului trecut sa deschis dinnou sesiune și mia venit dosarul aprobat iar instalatorul nu mai vrea sa monteze panourile decât dacă dau 22500 leii eu nu am de unde sa dau bani ăștia e normal asa ceva?? Nu era vorba ca vine afm cu 90 % și noi cu 10 % ?? Eu creț ca toată treaba asta este o înșelătorie și beneficiază de program numa cei ce au relații iar noi oameni de rand suntem codași can România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *