Ateliere pentru părinți, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Ateliere pentru părinți, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Ateliere pentru părinți, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Unul dintre evenimentele prevăzute în cadrul Festivalului Educației din Timiș 2023 este destinat în exclusivitate părinților preșcolarilor și elevilor din județ.

Acesta se desfășoară sub forma unor ateliere interactive, pentru a-i ajuta pe părinți să-și sprijine copiii într-o mai bună înțelegere a lumii, a experiențelor pe care le trăiesc, dar și pentru a le crea valori și a le facilita asumarea responsabilității.

Link-ul pe care părinții se pot înscrie este: https://forms.gle/mKsUDK7Nwkc5EzpW7

Ateliere, susținute de profesori consilieri, vor fi găzduite de Școala Gimnazială nr. 21 ”Vincențiu Babeș” din Timișoara (str. Simion Bărnuțiu, nr. 9) și se vor desfășura astfel:

1. Nivel gimnazial – 10 mai – interval orar 17 – 19 (profesor consilier Raluca Maria Chirțan – ”Călătorie în preadolescență și adolescență”)

– dezvoltare fizică

CITEȘTE ȘI: Casa Verde Fotovoltaice. Trei zile au la dispoziție locuitorii din Regiunea Vest pentru înscrierea în program

– dezvoltare emoțională: relația părintelui cu copilul

– relația părintelui cu școala

2. Nivel primar – 24 mai – interval orar 17 – 19 (profesor consilier Edith Maria Pană – ”Primii 5 ani de școală”)

– dezvoltare fizică

– dezvoltare emoțională: relația părintelui cu copilul

– relația părintelui cu școala

3. Nivel liceal – 17 mai – interval orar 17 – 19 (profesor consilier Cristina Marinela Curea – ”Părinți de adolescenți”)

– dezvoltare fizică

– dezvoltare emoțională: relația părintelui cu copilul

– relația părintelui cu școala

4. Nivel preșcolar – 7 iunie – interval orar 17 – 19 (profesor consilier Natalia Ana Silaș – ”Cât de importanți sunt cei 7 ani de acasă”)

– dezvoltare fizică

– dezvoltare emoțională: relația părintelui cu copilul
relația părintelui cu grădinița


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *