Cărți și rechizite pentru comunitățile vulnerabile. ”Dăm aripi educației”, inclusiv în Timiș

copii carti

Cărți și rechizite pentru comunitățile vulnerabile. ”Dăm aripi educației”, inclusiv în Timiș.

Șase din zece școli din mediul rural nu au bibliotecă, aproximativ 25% dintre tineri nu au acces întotdeauna la rechizitele de care au nevoie la școală, iar 38% dintre părinți cumpără mai puține rechizite și cărți pentru copii, pentru a face economii, este concluzia unui studiu efectuat de Fundației World Vision România. Plecând de la cele constatate, fundația a derulat, începând din luna august, cea de-a doua ediție a campaniei ”Dăm aripi educației”, prin care 11.000 de copii și 1.000 de profesori din 39 de școli din 20 de județe, inclusiv din Timiș, au primit cărți și rechizite. Campania s-a desfășurat cu sprijinul mai multor centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle și cu aportul unor artiști și influenceri din țara noastră.

CITEȘTE ȘI: Județul Timiș, lider în Anul European al Tineretului 2022!

Campania a început pe 30 august, atunci când Smiley, Anca Serea, Gabriela Atanasov și Andreea Madlen au citit celor prezenți la Mega Mall București câte un pasaj din povestea lor preferată din copilărie și au adus în discuție importanța cititului în dezvoltarea armonioasă a copiilor. De asemenea, artiști și influenceri precum Sore, Dana Rogoz, Alina Ceușan, Laura Cosoi, Ela Crăciun și Flavia Florean și-au îndemnat comunitățile online să se alăture demersului World Vision România și să doneze cărți și rechizite.

„Atunci când vedem că 40% dintre copii nu reușesc să înțeleagă ce citesc – așa cum o arată testele naționale sau internaționale – de cele mai multe ori ne gândim la a crea programe noi de educație. La a restructura programa, la a implica mai mult profesorii, la a veni cu metode mai atractive pentru copii. Însă, la sate, în cea mai vulnerabilă zonă, adesea vorbim despre lucruri de bază: pur și simplu, de lipsa cărților, a caietelor, a creioanelor. Campania «Dăm aripi educației» a avut anul acesta cu 30% mai mulți beneficiari, ceea ce ne dă și nouă aripi, speranță să continuăm cu astfel de proiecte. Cei care doresc să le fie alături în continuare copiilor de la sat o pot face donând 4 euro/lună prin SMS la 8864 cu textul SPERANTA”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *