Pentru a clarifica modul de desfășurare a activităților în Timișoara și alte localități din județ, prefectul Zoltan Nemeth a făcut mai multe precizări:
„Având în vedere că am primit multe întrebări cu privire la modalitatea de aplicare a noului sistem de restricții stabilit prin intermediul HG 348/2021 prin care se modifică HG nr. 293/2021, fac următorele precizări privind modul de aplicare a măsurilor și a posibilității modificării acestora, luând ca exemplu municipiul Timișoara.
Sâmbătă, în data de 27.03.2021 s-a constatat prin Hotărâre a CJSU Timiș faptul că municipiul Timișoara avea o rată de incidență de peste 7,5/1.000 de locuitori, astfel că de duminică 28.03.2021 se aplică restricțiile prevăzute pentru localitățile cu o incidență de peste 7,5/1.000 de locuitori, adică: program operatori economici între 05-18 în toate zilele săptămânii; deplasare fără declarație/adeverință între 5-20.
Măsurile restrictive se mențin pe o durată de 14 zile de la data aplicării acestora, indiferent dacă incidența scade sub 7, conform art. 15 alin. 2 din Anexa 3 la HG nr. 293/2021, astfel cum a fost modificat prin pct. 5 din HG nr. 348/2021.
După 14 zile se va reevalua incidența și dacă aceasta va fi mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori la data reevaluării, se va constata tot prin Hotărâre de CJSU în ce tip de restricții se încadrează municipiul Timișoara, adică cel mai probabil în cele aplicabile incidenței între 4-7,5/1.000 de locuitori. În concluzie, conform prevederilor HG nr. 348/2021, chiar dacă incidența scade sub 7,5 sau chiar sub 7/1.000 de locuitori, în municipiul Timișoara se vor aplica cel puțin până la data de 10.04.2021 măsurile restrictive pentru localitățile cu incidență de peste 7,5/1.000 de locuitori.
Similar se aplică sistemul și în cazul unităților administrativ-teritoriale cu o incidență mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, situație în care se aplică restricțiile pentru zilele de vineri, sâmbătă sau duminică.
Odată constatată încadrarea în această grupă, ridicarea restricțiilor se efectuează după minimum 14 zile, dacă incidența scade la 3,5 sau sub 3,5/1000 de locuitori la data reevaluării. Totuși, dacă în cele 14 zile incidența urcă peste 7,5/1000 de locuitori, pentru aceste localități se vor aplica în termen de maxim 48 de ore de la depășirea incidenței de 7,5/1.000 de locuitori, măsurile restrictive pe toată durata săptămânii.
În concluzie, programul magazinelor, teraselor și al altor operatori economici nu se modifică din oficiu dacă rata de incidență scade sub 7,5, respectiv sub 7/1.000 de locuitori, ci doar după trecerea a 14 zile, dacă la reevaluarea situației se constată o modificare a incidenței”.
Zoltan, Donimik, demisia, Usr+ aceeasi mizerie, neomarxisti mai răi ca comuniștii.
du-te ma si te arunca de la etaj….pana acum se vede ca a functionat carantina…procentele sint in scadere deja de o saptamana…