Captură de ţigări de contrabandă, în Timiş

Captură de ţigări de contrabandă, în Timiş

Captură de ţigări de contrabandă, în Timiş

La data de 14.02.2023, polițiștii orașului Deta, ai Secției 8 Poliție Rurală Deta și cei ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale Timișoara au depistat în localitatea Deta un bărbat bănuit de contrabandă. A fost întocmit un dosar penal.

În cursul zilei de marţi, în jurul orei 13, oamenii legii au oprit pentru control pe DN 59, în orașul Deta, un ansamblu auto format din cap tractor și o semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani.

„În urma efectuării controlului autotrenului, au fost găsite 293.800 de țigarete nemarcate fiscal, întreaga cantitate de țigarete fiind predată, în vederea continuării cercetărilor, reprezentanților Direcției Regionale Vamale Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Trei elevi răniţi într-un accident cu microbuzul şcolar

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *