Căpitanul Fenici pleacă la Constanţa

Cristian Fenici

Tehnicianul muntenegrean Pero Milosevici a primit, astăzi, o veste rea.

În sezonul viitor, el nu-l va avea la dispoziţie pe căpitanul Politehnicii Timişoara, Cristian Fenici, care a dat curs ofertei venite de la HC Dobrogea Sud Constanţa.

„Îi urăm bun venit în familia noastră centrului Cristian Fenici, cel mai bun jucător român din anul 2015 care evoluează în campionatul intern şi totodată component al lotului naţional al României. El a ales să se alăture echipei noastre datorită seriozităţii, transparenţei şi experienţei handbalistice pe care le avem, apreciind ambiţia şi determinarea noastră. Fenici a semnat cu HC Dobrogea Sud Constanţa începând din vară, urmând a evolua alături de noi în Liga Naţională. Bine ai venit, Cristi, împreună vom fi şi mai puternici!”, se arată în comunicat formaţiei de la malul mării.

HC Dobrogea Sud Constanţa ocupă prima poziţie în seria A a ligii secunde de handbal masculin, înregistrând doar victorii în acest sezon şi având un golaveraj de 856-451!

Pe următoarele două locuri, la mare distanţă, se află alte două echipe din oraşe cu tradiţie pe semicerc, şi anume CSU Suceava şi Ştiinţa Municipal Bacău.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *