Când trei se ceartă, câştigă… Blaga !

PNL Timis

Lucrurile par să se limpezească în PNL Timiş, în ceea ce priveşte candidatura pentru şefia consiliului judeţean. Iniţial, în cursă s-au înscris trei concurenţi: Marian Vasile, Marin Popescu şi Ovidiu Drăgănescu.

Zilele trecute, după ce termenul de depunere a candidaturilor expirase, şi-a anunţat intrarea în competiţie şi cel de-al patrulea candidat, Alin Popoviciu.

Decizia finală se va lua peste două săptămâni, însă un semnal foarte important a fost dat la lansarea candidaţilor PNL Timiş din urmă cu trei zile, eveniment la care a participat şi copreşedintele de la nivel naţional Vasile Blaga.

Pe scurt, mesajul a fost că, dacă Primăria Timişoara este antamată de componenta istorică a partidului, candidatura la Consiliul Judeţean Timiş trebuie să revină unui fost pedelist. Măsura este impusă de presiunea tot mai accentuată a primarilor din fostul PDL, 27 la număr, în timp ce aripa istorică are doar opt edili.

Susţinerea că nu mai există „noi şi ei”, adică PNL şi PDL, ci avem de-a face cu un tot unitar, nu este atât de cimentată la nivelul filialei încât foştii portocalii să renunţe aşa uşor la o funcţie de o asemenea importanţă.

Dacă semnalul transmis se va concretiza, lucrurile se simplifică: din fostul PDL fac parte doar Marin Popescu şi Alin Popoviciu, vorbind despre candidaţii înscrişi în cursă (asta, în cazul în care nu vor mai apărea surprize).

Cum Marin Popescu nu a bătut îndeajuns judeţul pentru a fi un apropiat al primarilor, fotografia momentului ni-l dă pe Alin Popoviciu favorit . Cel puţin, după evenimentul de la finele săptămânii trecute.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Când trei se ceartă, câştigă… Blaga !

  1. Doamne fereste sa fie acest Alin Popoviciu….chiar ca atunci am plecat din tata
    Tupeul este incomensurabil pe plaiurule mioritice…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *