Canalizare într-o localitate de lângă Timișoara

canalizare sanandrei

Vești uriașe pentru locuitorii din Covaci: în maxim o lună, va fi implementat unul dintre cele mai importante proiecte ale comunității,  canalizarea. ”Am trecut de pașii greoi ai birocrației, s-au soluționat contestațiile depuse la CNSC și a fost semnat contractul. Urmează predarea amplasamentului și constructorul va aduce utilajele în teren, începând astfel lucrările. Este o lucrare importantă, cu o valoare considerabilă, în valoare de 5.516.269 lei”, a anunțat Claudiu Coman, primarul comunei Sânandrei, de care aparține localitatea Covaci.

Pe de altă  parte,  săptămâna viitoare, în 17 septembrie, va fi dat drumul la gaz pe conducte, tot în Covaci, pentru că au fost făcute deja  probele de presiune.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *