Cămin cultural de peste 700 de metri pătrați, într-o comună timișeană

gheorghe pop viceprimar bucovat

Administrația din Bucovăț, conform viceprimarului Gheorghe Pop (foto), urmează să construiască un cămin cultural nou în reședința comunei.

Cel existent, în fapt sala festivă a școlii gimnaziale, și-a pierdut scena, care a fost transformată în sală de clasă.

De aceea, practic, comuna are, în prezent, doar o clădire cu această destinație în satul aparținător Bazoșu Nou.

Construcția va fi amplasată în zona centrală a localității Bucovăț, unde se află principalele instituții locale – școala, primăria, grădinița, dispensarul medical, piața. Noul așezământ va fi impunător, avînd o suprafață de peste 700 de metri pătrați.

Va avea sală de spectacole, sală de conferințe, bucătărie și va găzdui și biblioteca publică.

Faza actuală a investiției este cea de definitivare a proiectului tehnic. Va urma licitația și apoi va începe execuția. Obiectivul este finanțat din bugetul local.

Edilii preconizează ca lucrările la această clădire să poată demara în această toamnă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *