Camerata Bern și Manchester Camerata, pe scena Filarmonicii Banatul

Camerata Bern și Manchester Camerata, pe scena Filarmonicii Banatul

Camerata Bern și Manchester Camerata, pe scena Filarmonicii Banatul. Rotary Cetate Timișoara are marea bucurie să poată oferi publicului timișorean un concert de zile mari, un spectacol din Festivalul George Enescu, eveniment internațional aflat la a 26-a ediție, care a început la București în 27 august și se va încheia în 24 septembrie 2023, și care este condus artistic de un timișorean foarte valoros, dirijorul Cristian Măcelaru. 

Concertul din 14 septembrie 2023, de la ora 19.00, aduce pe scena Filarmonicii Banatul o orchestră de cameră de renume mondial, Camerata Bern, cu 15 membri, toți soliști de excepție. Violonista Patricia Kopatchinskaja, „o forță irezistibilă a naturii, pasională, provocatoare și total originală în abordarea ei” așa cum a numit-o British Royal Philharmonic Society, este director artistic al ansamblului din anul 2018 și reușește să impună un repertoriu larg, de la baroc până la contemporan, diferit dar foarte apreciat. Cu siguranță va fi un eveniment memorabil pentru publicul timișorean, care va primi un program deosebit, într-o interpretare neașteptată.  

Rotary Cetate Timișoara și-a concentrat în acest an atenția mai mult pe susținerea și promovarea evenimentelor culturale, pentru a onora anul Capitalei Europene a Culturii. În luna martie, pe scena Teatrului Național Mihai Eminescu Timișoara a fost organizat un spectacol cu voci excepționale de operă, Români celebri care au cucerit lumea, iar septembrie aduce pe scena Filarmonicii Banatul două concerte importante din Festivalul George Enescu: Camerata Bern și Manchester Camerata. 

”Este începutul unei noi tradiții la Timișoara, pe care sperăm să o putem onora la fiecare doi ani. Pentru Rotary Cetate este o onoare să fie partener în această călătorie culturală alături de Festivalul Enescu”, susține Andreea Lutz, inițiatoarea proiectului, Past President Club Rotary Cetate Timișoara 2022-2023 și Asistent Guvernator District 2241 România și Republica Moldova 2023-2024. 

„Mulțumim partenerilor și sponsorilor: BRD Societe Generale, Exim Banca Românească, Florăria Violette – Boutique des Fleurs, Chantia, Lutz&Associates, Litens România, Madame Magnifique, AWR Lease Services, GAUSS, AGASI, inVestSA.  

Biletele pot fi achiziționate de pe entertix.ro„, a transmis Rotary Cetate Timișoara. 

 

 CAMERATA BERN 

PATRICIA KOPATCHINSKAJA vioară și conducere muzicală 

Program: 

Moartea și fata 

Nörmiger Dance of Death (ar. Michi Wiancko) 

Anonim Cântare bizantină pe Psalmul 140 pentru vioară solo și orchestră de coarde (ar. Patricia Kopatchinskaja) 

Schubert Cvartetul de coarde nr. 14 în re minor D 810, Moartea și fata (ar. pentru orchestră de coarde de Patricia Kopatchinskaja) 

Schubert Moartea și fata D 531 (ar. pentru voce și orchestră de coarde de Michi Wiancko) 

Gesualdo Moro, lasso, al mio duolo, Caietul VI 

Kurtág Ligatura-Message to Frances-Marie (The Answered Unanswered Question) op. 31b 

Kurtág Ruhelos din Kafka-Fragmente pentru vioară op. 24

CITEȘTE ȘI: Ghiozdane cu rechizite pentru copii nevoiași din Timiș


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *