Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pensiilor de serviciu pentru militari

militari

Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege a pensiilor de serviciu pentru militari, vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării Mircea Duşa apreciind că este „o lege a reccunoaşterii riscurilor, sacrificiilor pe care le fac militarii, o reparare a nedreptăţilor făcute militarilor”.
Proiectul a fost adoptat cu 289 voturi „pentru”, 13 abţineri şi un vot împotrivă.

Proiectul prevede că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 60 de ani., iar atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării.

Proiectul mai prevede că au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani şi sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securitate naţională, sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.

Acordarea pensiei anticipate, diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere.

Baza de calcul pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor.

La media obţinută se adaugă un spor de până la 15 % în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, mai prevede proiectul.

Vicepremierul Gabriel Oprea, premier interimar, a spus că România se bazează pe militari şi ei trebuie să ştie că se „pot baza pe ţara noastră”.

„Când suntem la greu, ne bazăm pe militari şi militarii trebuie să ştie că se pot baza pe România. Acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem. Asigurarea unei pensii corecte este un gest de solidaritate, pe care societatea îl aprobă şi îl suţine. Haina militară se îmbracă prin vocaţie, militarii nu o fac pentru pensii, nu cer creşteri de salarii, pensii, privilegii. De aceea, această lege este importantă pentru România. Această lege spune care este locul militarilor şi armatei în rândul instituţiilor statului, spune ce statut ne dorim în cadrul NATO. Militarii trebuie respectaţi de societate.Legea este o recunoaştere a riscurilor, a sacrificiilor pe care le fac militarii”, a spus Oprea.

Ministrul Apărării Mircea Duşă a arătat că prin această lege se repară nedreptăţile făcute militarilor.

„Reparăm nedreptăţile făcute militarilor. Drepturile de pensie ale militarilor să fie cuantificat corect şi fără suspiciuni. Proiectul a fost făcut cu consultarea speciaiştilor, rezerviştilor şi asigură cadrul juridic stabil pensiilor militarilor, îndreaptă discriminările făcute în legislaţie între militari. Va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Odată cu adoptarea acestui proiect se asigură stabilitatea securităţii naţionale”, a spus Duşa.

Camera Deputaţilor este for decizional

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *