Camera Deputaților a adoptat legea prin care se taie pensiile speciale

Dacă ați pierdut un portofel cu bani, pe strada Zlatna din Timișoara, îl găsiți la poliție

Camera Deputaților a adoptat legea prin care se taie pensiile speciale

Camera Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale. Actul normativ se întoarce la Senat, care urmează să aprobe articole pentru care este for decizional, scrie antena3.ro.

Deputații au votat, luni, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

CITEȘTE ȘI: De abia a doua acţiune de dezinsecţie la Timişoara, anul acesta

„Cu 196 de voturi pentru, 32 împotrivă și 14 abțineri proiectul de lege a fost adoptat și merge la Senat pentru articolele pentru care Senatul este for decizional”, spune președintele de ședință, Alfred Simonis.

„Precizăm că amendamentele admise în timpul dezbaterilor generează deosebiri majore de conținut juridic şi existența unei configurații deosebite, semnificativ diferite, a proiectului de Lege faţă de forma adoptată de Senat, precum şi faptul că devin aplicabile dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţia României.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 116 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Legea se întoarce la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă”, se menționează în raportul comisiilor de specialitate din Camera Deputaților.

Potrivit documentului, actul normativ are în vedere calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obținut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.

„Astăzi e un moment important. Pentru prima dată în 34 de ani Parlamentul României abrogă pensiile speciale ale parlamentarilor și la două ore distanță impozitează, elimină pensii pentru mai toate categoriile profesionale din România.

E adevărat că e o încercare complicată să respecți decizii CCR, mai multe, și să reușești să impozitezi și să elimini pensii speciale”, a spus în timpul dezbaterilor Alfred Simonis.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *