
De abia a doua acţiune de dezinsecţie la Timişoara, anul acesta
În perioada 30 iunie – 7 iulie 2023, firma contractată de Primăria Timișoara va derula o nouă acţiune terestră de dezinsecţie, pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al municipiului. Programul de dezinsecție se derulează în intervalul orar 21:00 – 06:00, dacă permit condiţiile meteo.
“Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a evita eventualele incidente neplăcute.
Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire. Dacă nu sunt respectate aceste măsuri preventive, Primăria Municipiului Timişoara şi prestatorul sunt absolvite de orice responsabilitate”, a transmis serviciul de comunicare al primăriei.
CITEȘTE ȘI: Drumul viperelor. Banatul, printre zonele unde trăiește cel mai veninos șarpe (harta)
Din cauza bălților acumulate în urma ploilor abundente și a vegetației neîngrijite, foarte mulți timișoreni, din diverse zone ale orașului se plâng de roiurile de țânțari, care au condiții propice pentru a se dezvolta.
Cu toate acestea, în anul 2023, intervenția anunțată este doar a doua acțiune de dezinsecție efectuată de Primăria Timişoara, după cea de la începutul lunii mai 2023. Activitățile de dezinsecție pe domeniul public acoperă o suprafață de 10.354.000 mp (aliniamente stradale, parcuri, locuri de joacă, bălți și perdeaua forestieră). Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL.
Ultimul contract subsecvent pentru serviciile de dezinsecție, deratizare și dezinfecție în Timișoara, încheiat cu firma Coral Impex, parte a unui acord-cadru pe patru ani, a expirat în luna mai.
Primăria nu a reușit să organizeze în timp util licitația pentru un contract pe 4 ani și nici să încheie un nou contract, astfel că anul acesta nu a fost organizată decât o singură stropire împotriva insectelor.
În consecință, administrația timișoreană a încredințat, săptămâna trecută, un nou contract tot companiei Coral Impex, pe o perioadă de doar 4 luni, și va încerca din nou să organizeze o licitație pentru a găsi o firmă care să se ocupe de acest serviciu la Timișoara, în următorii 4 ani pentru o sumă totală de 15 milioane de euro.
Faptul că nu s-a organizat o licitație, are ca efect înmulțirea țânțarilor, dar și a gândacilor și a rozătoarelor, peste tot în oraș, ceea ce vine cu efecte fito-sanitare nedorite și cu riscul răspândirii diverselor boli.
Dacă în 2023, această dezinsecție din 30 iunie – 7 iulie este numai a doua dintr-un an întreg, trecut deja de jumătate, cu totul alta a fost frecvența acțiunilor în anii anteriori.
Astfel, în primul an de la câștigarea licitației, în 2019, Coral Impex a efectuat patru deratizări pe domeniul public, opt dezinsecții de la sol și patru aeriene. În 2020, au fost tot patru campanii de deratizare, însă mult mai multe de dezinsecție: 19 de la sol și patru aeriene, în total 23.
În 2021 au urmat trei tratamente de deratizare pe domeniul public, 15 tratamente de dezinsecție de la sol și tot patru aeriene. În 2022, au fost făcute trei tratamente de deratizare, 22 de dezinsecție terestră și cinci tratamente de dezinsecție aeriană.


