Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Calculul întârziat al primarului Timişoarei

Nicolae Robu a făcut publice numele angajaţilor din Primăria Timişoara care au întârziat la serviciu. Postarea primarului de pe Facebook a stârnit mare vâlvă, nemaiexistând un asemenea precedent, cu vreun şef de instituţie care să-şi dea în vileag subordonaţii pentru că au venit mai târziu la muncă.

Evident, s-au format două tabere: de-o parte, cei care apreciau demersul ultratransparent al primarului, de cealaltă, cei care nu au gustat această măsură radicală. De ce a făcut Robu acest gest, mai ales că se ştie bine că primarul însuşi este o persoană care întârzie la foarte multe evenimente, întâlniri sau conferinţe? Să vorbească Nicolae Robu de punctualitate e ca şi când Ion Iliescu ar ţine o conferinţă despre beneficiile capitalismului sau Cristi Borcea ar evidenţia rolul familiei în societate.

Cu toate acestea, primarul Timişoarei nu s-a sfiit să aducă vorba despre acest subiect, cu toate riscurile pe care, cu siguranţă, şi le-a asumat.

În principal, e vorba de fidelitatea angajaţilor din primărie, de care Robu nu se mai poate bucura, în nici un caz. Puţini vor fi cei care îi vor rămâne loiali şi vor colabora sincer cu primarul care anunţă tot poporul atunci când un subaltern întârzie câteva minute. Existau diverse alte forme, legale, prin care salariaţii puteau fi sancţionaţi, fără să se ajungă la o asemenea postare considerată de mulţi exagerată.

S-a pripit primarul, exasperat de numărul mare al celor care au ajuns după ora 8 la lucru? Nici vorbă, aici avem de-a face cu un gest electoral de o eficienţă colosală, aproape la fel de mare ca deschiderea unui pasaj sau inaugurarea unui spital.

Robu şi-a pus în cap proprii angajaţi, dar şi-a atras de partea sa o bună parte a timişorenilor, care nu îi văd cu ochi buni pe funcţionarii din primărie.

„Bine le-a făcut Robu, că oricum nu îşi fac treaba”, este reacţia unui însemnat segment de timişoreni, nemulţumiţi ba că stau prea mult la ghişee, ba că funcţionarii nu sunt întotdeauna amabili sau, de multe ori, că legea e prost făcută, dar pică vinovaţi angajaţii cu care lumea intră în contact. Nicolae Robu cunoaşte bine acest aspect şi şi-a asumat cu bună-ştiinţă consecinţele.

A pierdut respectul câtorva sute de angajaţi, dar a câştigat admiraţia a zeci de mii de timişoreni. Un calcul corect, dar care în politică nu se aplică tot timpul şi ar putea să dea peste cap planurile primarului. Sau măcar să le întârzie.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Calculul întârziat al primarului Timişoarei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare