Burse pentru aproape zece mii de elevi de la școlile gimnaziale și liceele din Timișoara

dan diaconu 2

Aproape zece mii de elevi de la școlile gimnaziale și liceele din Timișoara vor primi, în acest an, burse de la bugetul local. Conform legislației actuale se pot acorda următoarele tipuri de burse: de performanţă – pentru elevii cu rezultate deosebite obţinute la olimpiade, competiţii şi concursuri şcolare la nivel naţional; de merit – pentru elevii cu rezultate deosebite obţinute la competiţii, olimpiade şi concursuri şcolare la nivel judeţean; de studiu – pentru elevii care provin din familii cu venituri mici; sociale – pentru elevii care se încadrează în categorii sociale defavorizate (orfani, cazuri medicale, elevii din mediul rural care sunt şcolarizaţi în altă localitate, situaţii materiale grele).

Pentru anul financiar 2017, cuantumurile burselor şcolare, stabilite de Consiliul Local Timișoara, pentru cele patru categorii (performanţă, merit, studiu şi sociale), vor fi de 100, 75, 65, respectiv 70 de lei pe lună, aceste burse fiind acordate pe perioada anului şcolar – adică nouă luni – cu excepţia categoriei de burse sociale care se acordă pe toată perioada anului calendaristic şi anume pe 12 luni.

„Pentru prima dată, în 2017, toţi elevii care s-au străduit să obţină rezultate bune şi foarte bune în ultimul an, vor beneficia de burse de performanţă, merit sau studiu. Astfel, 8.859 de elevi din Timişoara vor fi sprijiniţi sau recompensaţi lunar în acest an, printr-o hotărâre a Consiliul Local. Chiar dacă nu este unul dintre cei mai fericiţi ani din punct de vedere financiar, educaţia este sprijinită în Timişoara, ca investiţie semnificativă în viitorul acestui oraş”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.

Din numărul total de burse, 306 sunt de performanță, 6.964 – de merit, 307 – de studiu și 1.282 – de ajutor social, iar valoarea lor se ridică la 6.231.060 de lei. Bursele de merit se acordă, la propunerea școlilor, atât elevilor care au obținut distincții la concursurile școlare județene, cât și celor care au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *