Buncărul antiatomic de lângă Castelul Corvinilor ar putea deveni obiectiv turistic

Buncărul antiatomic de lângă Castelul Corvinilor ar putea deveni obiectiv turistic

Buncărul antiatomic de lângă Castelul Corvinilor ar putea deveni obiectiv turistic

Un buncăr antiatomic, aflat la câteva sute de metri de Castelul Corvinilor din Hunedoara a stârnit din nou interesul autorităților. Ceaușescu îl făcuse pentru a proteja populația din zonă, iar primarul actual vrea să îl transforme în… obiectiv turistic.

În imediata apropiere a Castelului Corvilor există un buncăr antiatomic, ce a fost construit în anii 1960 de către comuniști pentru a apăra populația din zonă în cazul unui atac nuclear sau de alte pericole.

Adăpostul se află mai exact pe dealul Sâmpetru, din Hunedoara, acolo unde sunt și o fostă cetate dacică, dar și un cimitir antic de copii.

Lucrările de construcție pentru buncăr au durat aproape un deceniu. În cazul unui atac, el ar putea găzdui peste 1.000 de oameni. Cu toate acestea, nu a fost folosit niciodată.

CITEȘTE ȘI: Prima tranșă de vaccin antigripal ajunge în Timiș

Autoritățile locale vor să transforme acest buncăr în obiectiv turistic, astfel încât fiind în aproprierea Castelului Corvinilor, turiștii să poată vizita și acest loc.

„Adăpostul se află în conservare, însă fiind apropiat de Castelul Corvinilor şi având potenţial turistic, căutăm finanţări externe, dacă se va putea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru reabilitarea sa pentru a putea fi inclus într-un circuit turistic”, a afirmat Dan Bobouţanu, potrivit Adevărul de Hunedoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *