Bucurie mare pentru şoferi! S-a redeschis circulaţia pe o stradă importantă din Timişoara

strada caceu

Bucurie mare pentru şoferi! Lucrările de pe artera care face legătura între străzile Arieș și FC Ripensia s-au încheiat. Pe strada Surorile Martir Caceu se circulă pe toate cele trei benzi. spre bucuria șoferilor care au avut de îndurat o perioadă foarte neplăcută.

„A fost greu cât am avut șantier acolo, pentru că tot traficul care venea dinspre Spitalul Județean și Calea Martirilor, cu orientare spre zona Canalului Bega, a trebuit să fie concentrat pe o singură bandă pe strada Cluj.

Aceasta a creat probleme pe parcursul lucrărilor, care au durat mai mult decât am considerat noi când le-am început. De la extinderea de la două la trei benzi a acelei străzi, am ajuns să intervenim și la rețelele de utilități.

E bine că s-a făcut acum această intervenție, altminteri exista riscul să ne trezim ca peste șase luni – un an să apară urgențe, la conductele de gaz, de exemplu, care erau foarte uzate”, a explicat ieri primarul Nicolae Robu.

Foto: Facebook / Info Trafic Jud. Timiş / Bogdan Popescu


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *