Patriarhia Română are îndoieli cu privire la împărtăşirea credincioşilor cu linguriţe şi pahare de unică folosinţă. Altfel, odată cu redeschiderea lăcaşurilor de cult, recomandările INSP vor fi respectate cu stricteţe, a anunţat Patriarhia.
CITEȘTE ȘI: Alertă: Șase angajați ai unui serviciu de ambulanță din vestul țării, depistați cu coronavirus
Biserica Ortodoxă Română va avea grijă să respecte toate regulile impuse de INSP, singura rezervă fiind legată de Sfânta Împărtăşanie care, au anunţat oficialii BOR, este o problemă care „aparţine exclusiv Bisericii”. Sâmbătă, Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţa că în biserici „se va evita oferirea/primirea împărtăşaniei în condiţile în care nu se pot asigura linguriţe şi pahare de unică folosinţă”. Pentru găsirea celei mai bune soluţii, BOR a anunţat că se va consulta şi cu celalalte biserici ortodoxe, conform unui comunicat de presă, citat de Digi24. „Redeschiderea lăcaşelor de cult ţine de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieţii fiind esenţială. Recomandările legate de necesara protejare dictată de grija faţă de noi înşine şi de ceilalţi vor fi respectate riguros de toţi oamenii cu bună-cuviinţă. Biserica Ortodoxă Română şi toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înţelegerea situaţiei create de epidemie şi, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparaţie. Problema Sfintei Împărtăşanii şi a împărtăşirii credincioşilor este una care aparţine însă exclusiv Bisericii. Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune şi în spiritul fidelităţii faţă de tradiţia liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioşilor, în contextul pandemiei, la miezul vieţii creştine: Sfânta Împărtăşanie”, se arată într-un comunicat transmis de BOR.
Citeste mai mult: adev.ro/qa2iv6
Aflam acum ca biserica este total independenta de STAT!!
Nu vrea sa respecte nici macar regulile elementare de igiena publica!!
de ce le plateste statul salariile??
„cet”…..Aici NU este vorba de respectarea regurilor elementare ! Ceea ce unii (probabil mulți) dintre noi nu vor să accepte și să conștientizeze este aceea, că în acel potir se află cu totul altceva !…….nu doar banale lucruri pământești, ci ÎNSĂȘI TRUPUL ȘI SÂNGELE DOMNULUI IISUS HRISTOS ! Și probabil vă întrebați CUM se face această minune?? Aici nu este nici o minune și nici un SF.! Minunea este defapt de la Dumnezeu de 2.000 de ani incoace. Și este simplu. În cadrul Sfintei Liturghii, mai precis în cadrul Anaforalei preotul (fiind în Sf Altar cu mâinile ridicate) rostește EPICLEZA (sau Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt), prin care pâinea și vinul din potir se preface în Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului. Epicleza este cea mai puternică rugăciune și se săvârșește doar de către preot sau episcop.
DECI……..Nu are cum să infecteze ceva, ce defapt ne este CEL MAI PUTERNIC MEDICAMENT !…….dar asta doar cu o singură condiție: Să-o luăm cu credință, cu dragoste și cu frică de Dumnezeu, precum sună și îndemnul preotului înainte de a ne împărtăși cu Sfintele și înfricoșătoarele Taine.
Dumnezeu să ne ocrotească și să ne lumineze pe noi toți !