
Bogdan Ciocodeică expune la Kunsthalle Bega
În perioada 9 octombrie – 10 noiembrie, Kunsthalle Bega va găzdui expoziția ”The real me is the voice inside my head” /”Eu cel adevărat sunt vocea din capul meu” de Bogdan Ciocodeică, al cărei vernisaj, programat pentru vinei, 9 octombrie, la ora 18, va fi urmat sâmbătă, 10 octombrie, de două evenimente conexe: la ora 16, vizitatorii vor avea parte de un tur de expoziţie cu Bogdan Ciocodeică și Diana Marincu, iar la ora 17, de un dialog între cei doi, moderat de Elvira Lupşa.
„<Eu cel adevărat sunt vocea din capul meu> reprezintă o serie de obiecte care analizează ideea de <a fi văzut> și de <a te lăsa văzut>.
Este o explorare a nevoii inerent umane de a fi văzuți în forma cea mai pură, cea mai onestă a noastră, în contrapunct cu teama de a nu fi acceptați pentru cine suntem în esență.
Titlul pleacă de la ideea monologului interior, al vocii interioare care narează gânduri, dezbate decizii și răspunde conversațiilor, totul înainte măcar să fi rostit un cuvânt.
Unii oameni pot să îl experimenteze ca pe un flux constant, alții ocazional, mergând până la cei care nu îl au deloc, gândind prin folosirea de imagini, concepte abstracte sau diverse emoții care se formează pur și simplu.
Oricare ar fi cazul și modalitatea de procesare a lumii exterioare, universul interior este locul cel mai aproape de sinele veritabil, locul de cea mai mare sinceritate,” mărturisește artistul.
„<Eu cel adevărat sunt vocea din capul meu> este premisa primei expoziții personale a lui Bogdan Ciocodeică, care trasează parcursul său de la designer la artist vizual, parte a unor procese de autoevaluare, dialog și expansiune formală.
La prima vedere, <Eu cel adevărat sunt vocea din capul meu> este afirmația unui sine care se recunoaște doar în interioritate și care, tocmai de aceea, rămâne imposibil de arătat.
Lucrările se desfășoară în intervalul dintre transparență și opacitate, testând cât din acel eu care „gândește gândurile” poate fi făcut vizibil fără a fi trădat în același gest.
În acest cadru, trecerea artistului dinspre design către artă – o transgresiune cu o istorie lungă, începută la mijlocul secolului trecut – devine parte din argument.
Designul măsoară obiectul prin funcția lui, în timp ce arta îl eliberează de această obligație și îi permite să aibă o existență proprie, de multe ori în afara realității imediate.
Bogdan Ciocodeică este arhitect și designer român, cu o abordare multidisciplinară care navighează în mod fluid între spațiu interior și mobilier.
Format ca arhitect, practica sa a migrat treptat de la spațiul construit către obiect, dezvoltând, în paralel cu arhitectura de interior, o serie de piese și obiecte de colecție.
Cele două domenii nu sunt tratate ca discipline separate, ci devin modalități de expresie care se completează și care pornesc de la aceeași preocupare constantă pentru material, formă și prezența fizică pe care o capătă un obiect.
În lucrările sale recente, preocupările devin tot mai personale și introspective, explorând relația dintre experiența interioară și felul în care aceasta poate căpăta o formă fizică.
Obiectele devin purtătoare de narațiuni, stări emoționale și procese de transformare, vorbind adesea despre identitate, vulnerabilitate, protecție și tensiunea dintre ceea ce alegem să arătăm și ceea ce rămâne ascuns.
Funcția nu dispare neapărat, ci devine ambiguă: uneori este prezentă, alteori doar sugerată, plasând obiectele într-un teritoriu aflat între funcționalitate și forma sculpturală autonomă.
Procesele de experimentare cu materialul și de realizare ocupă un loc central în practica sa. Lucrând îndeaproape cu artizani și producători specializați, Ciocodeică privește realizarea unui obiect nu doar ca pe execuția unui desen prestabilit, ci ca pe o continuare a procesului creativ.
Este o colaborare în care materialul, tehnica și experiența celui care îl pune în operă contribuie, la rândul lor, la forma finală.
Prima expoziție personală de sculptură a lui Bogdan Ciocodeică și reunește o serie de lucrări în care obiectul, materialul și narațiunea personală se întâlnesc ca părți ale aceleiași explorări a universului interior”, explică Anca Mihuleț și Diana Marincu.
Evenimentul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte şi realizat în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România (UAR), Ordinul Arhitecților din România (OAR) – Filiala Teritorială Timiș, RIDL, Stage Tech, THE INSTITUTE, Insula 42, Eunicat şi Zeppelin.